Proteste la Kiev, după ce Ucraina a respins acordul cu UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proteste la Kiev, după ce Ucraina a respins acordul cu UE

Cu o zi înainte, zeci de mii de persoane se adunaseră în centrul capitalei, cea mai mare manifestaţie de la Revoluţia Portocalie din 2004.
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată în arest, a anunţat luni seară că începe o grevă a foamei "în semn de solidaritate" cu manifestanţii.
"Am început o grevă a foamei pe termen nelimitat pentru a cere lui Ianukovici să semneze acordul cu UE", a declarat Timoşenko într-o scrisoare citită de avocatul său, Serghei Vlasenko, în faţa manifestanţilor reuniţi în centrul Kievului.
Mii de opozanţi pro-europeni au manifestat în ultimele zile în mai multe oraşe ucrainene, mai ales la Kiev, pentru o protesta faţă de această decizie luată, conform opoziţiei, sub presiunea Rusiei.
Adunările au fost marcate de confruntări cu poliţia care a recurs la bastoanele de cauciuc şi gaze lacrimogene, conform opozanţilor.
Autorităţile ucrainene au afirmat că gazele lacrimogene au fost utilizate de către manifestanţi şi nu de către poliţie. Partidul de opoziţie Udar a afirmat la rândul său că instigatori necunoscuţi au lansat grenade cu fumigene şi au folosit gaze lacrimogene împotriva poliţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro