Ieri, în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Prefectură, liderul Sindicatului "Învăţământ" Brăila, prof. Valeriu Partene, a anunţat că profesorii pregătesc proteste dacă Guvernul nu rezolvă problema salariilor mici din Educaţie. Astfel, astăzi şi vineri, în toate şcolile brăilene se va auzi clopoţelul sunând continuu în pauza mare, iar elevii şi profesorii vor ieşi în curţile unităţilor de învăţământ, în semn de protest faţă de "subfinanţarea învăţământului românesc", aşa cum se arată într-o adresă a Sindicatului "Învăţământ", depusă ieri la Prefectură.
Săptămâna viitoare, pe 31 mai, sunt programate proteste de stradă în toate oraşele din ţară. Potrivit lui Valeriu Partene, acţiunea la nivelul judeţului nostru este iniţiată de părinţi şi elevi.
Pe 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, va fi rândul cadrelor didactice să ia atitudine. În acest sens, 100 de membri ai Sindicatului "Învăţământ" Brăila vor merge la Bucureşti pentru a mărşălui în semn de protest.
Între timp, la Bucureşti, au avut loc negocieri între liderii de sindicat şi vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, pe tema salarizării din învăţământ. După aproape două ore, Guvernul a primit "termen de gândire" până joi. Dacă sindicatele nu vor obţine ceea ce au cerut, protestele vor continua.