Protest spontan la Tribunalul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Protest spontan la Tribunalul Brăila

• ieri, între orele 12.30 - 14.00, grefierii au ieşit în faţa Palatului de Justiţie, nemulţumiţi de inechităţile salariale • protestele vor continua până când revendicările lor vor fi soluţionate

 

Zeci de grefieri din cadrul Tribunalului Brăila au declanşat ieri un protest spontan. Între orele 12.30-14.00 aceştia şi-au întrerupt activitatea şi au protestat în faţa Palatului de Justiţie, nemulţumiţi de inechităţile salariale.

“Ne exprimăm în mod public dezamăgirea profundă faţă de modul discriminator, nelegal şi nedrept în care unii reprezentanţi ai magistraţilor, aflaţi în diferite funcţii de decizie la nivelul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, instanţelor şi parchetelor, au înţeles să pună în aplicare dispoziţiile legale referitoare la salarizarea personalului auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete. Dezamăgirea noastră şi a grefierilor din ţară este cu atât mai mare cu cât aceste discriminări şi nedreptăţi au fost săvârşite tocmai de reprezentanţii profesiilor de la care întreaga populaţie aşteaptă înfăptuirea dreptăţii”, au transmis grefierii printr-un comunicat de presă.

Principala nemulţumire a angajaţilor Tribunalului Brăila este legată de modul în care a fost pusă în aplicare Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care se stabileşte că nu poate exista o salarizare diferită raportată la mai multe valori de referinţă sectoriale, valoarea de referinţă fiind o constantă. Prin urmare, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale “Justiţie” trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 lei, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea 293/2015.

“Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus în aplicare reglementările legale anunţate anterior doar pentru categoria profesională a magistraţilor, refuzând şi respingând cererile grefierilor şi ale personalului de specialitate şi conex de a se proceda la fel şi în cazul lor. Mai grav, aceleaşi două instituţii au solicitat includerea în buget pentru anul 2017 a sumelor necesare acestor majorări salariale exclusiv pentru magistraţi, contrar avizului conform al CSM prin hotărârea nr. 94 din 19.01.2017, act în care se precizează în mod expres că avizul conform este acordat doar în condiţiile includerii sumelor necesare pentru calculul salariilor din cadrul înregii familii ocupaţionale Justiţie, nu doar pentru magistraţi. Un astfel de demers generează impresia că invocarea reglementărilor legale referitoare la noua valoare de referinţă sectorială a fost de actualitate pentru decidenţi strict până la momentul majorării indemnizaţiilor, iar nu pentru eliminarea inechităţilor existente în salarizarea personalului din Justiţie”, se mai precizează în comunicat.

Grefierii anunţă că vor continua să protesteze până când revendicările lor vor fi soluţionate şi vor bloca activitatea în fiecare zi, între orele 12.00-14.00.

Proteste spontane ale grefierilor au avut loc ieri în mai multe judeţe din ţară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro