• nemulțumiți de salarii, angajații caselor de asigurări de sănătate, inclusiv CJAS Brăila, au început de ieri proteste pe o perioadă nedeterminată • ieri, între orele 9.00 și 16.00, aceștia au protestat la locul de muncă, în birouri și au întrerupt activitatea cu publicul • până la noi negocieri, sindicaliștii anunță că activitatea va fi blocată și astăzi, 3 noiembrie • acesta nu este primul protest organizat anul acesta de către CJAS-uri, dar este primul în care s-a întrerupt și activitatea cu publicul și a durat 8 ore • sindicaliștii amenință cu greva generală încă din vara acestui an, când au organizat un protest spontan
Protest major la Casa de Asigurări de Sănătate, în toata țara! Ieri, în intervalul orar 9.00 - 16.00, toate activitățile au fost blocate, inclusiv procesarea concediilor medicale. Contactați, reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brăila au confirmat cotidianului ”Obiectiv” faptul că s-au alăturat acțiunii de protest de la nivel național, dar nu și-au mai exprimat nemulțumirile în fața instituției, așa cum se obișnuia, ci au rămas în birouri și au întrerupt activitatea cu publicul timp de 8 ore. Întrebați dacă protestul va continua și mâine, aceștia au dat de înțeles că da, aceleași măsuri fiind anunțate și la nivelul CNAS, pentru o perioadă nedeterminată.
În acest context, sindicaliștii avertizează asupra faptului că solicitările din partea asiguraților, cum ar fi eliberarea unor documente, adeverințe, tipizate sau chiar a cardurilor naționale de sănătate sau a celor europene nu vor fi disponibile.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți din cauza nivelului salarial, care nu a mai fost modificat din 2018. Tocmai din acest motiv, spun ei, în ultimii patru ani au pierdut 25% din numărul total al angajaților din acest sistem. Mai mult decât atât, mai adaugă ei, din vară și până acum, peste 100 de persoane au plecat din sistem și s-au angajat la alte instituții, acolo unde remunerațiile sunt mai atractive. Aceștia se mai plâng că din cauza salariilor deloc motivante nu se mai prezintă nimeni la concursurile de angajare și se confruntă cu deficit de personal.
Așadar, până la noi negocieri, angajații din casele județene de asigurări de sănătate și CNAS avertizează că protestul va continua și vineri, deci activitatea cu publicul va fi sistată în continuare. Sindicaliștii spun că așteaptă să fie chemați la discuții atât la nivelul Ministerului de Finanțe, cât și la nivelul Camerei Deputaților, acolo unde o lege care a fost înaintată în această vară s-a blocat, la scurt timp, începând cu luna septembrie.
Menționăm că acest protest afectează destul de serios activitatea în cadrul CNAS, CASMB, OPSNAJ și CAS județene privind relația cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate, punând în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente și materiale sanitare din Programele Naționale de Sănătate pentru pacienții cu boli cronice; creșterea exponențială a perioadelor de procesare și decontare a concediilor medicale; scăderea capacității de interacțiune cu populația beneficiară de servicii publice de sănătate.
De altfel, acesta nu este primul protest organizat anul acesta de către CJAS-uri. Sindicaliștii amenință cu greva generală încă din vara acestui an, când au organizat un protest spontan, dar fără întreruperea activității.