• lista nemulţumirilor cuprinde mai multe puncte: salarizare, deficit de personal, prea multe ore suplimentare rămase neplătite • următoarea acţiune de protest este anunţată pentru miercuri, 3 octombrie, în Bucureşti
Protest al angajaţilor din Penitenciarele Brăila şi Galaţi. Acţiunea de protest s-a desfăşurat în faţa Penitenciarului Galaţi. După cum ne-a declarat preşedintele sindicatului “Sfinx” din Penitenciarul Brăila, Mihai Guduleasa, la acţiunea de protest au participat 30 de lucrători din sistemul penitenciar, de la Brăila fiind 9 angajaţi care au vrut să fie alături de colegii gălăţeni.
Lucrătorii şi-au declarat nemulţumirea faţă de proasta salarizare şi s-au plâns că, din cauza numărului redus de angajaţi, sunt nevoiţi să facă prea multe ore suplimentare. Ei au cerut demisia directorului Administraţiei Penitenciarelor şi a ministrului de justiţie.
Revendicările sunt multe. Se cer condiţii de lucru mai bune, sindicaliştii arătând faptul că Ministrul Justiţiei a promis acum un an, anumite standarde privind condiţiile de muncă în penitenciare şi un plan multianual de investiţii, dar nu s-a ţinut de cuvânt, ba chiar bugetul pentru investiţii a fost redus la jumătate.
O altă revendicare este plata orelor suplimentare restante, arătându-se că sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Potrivind sindicaliştilor, Ministrul Justiţiei s-a angajat acum 6 luni, ca reacţie la refuzul unor colegi de a intra la serviciu, că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ţinut de cuvânt., iar o alta se referă la stoparea împuternicirilor ilegale: “Cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior şi încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depăşirea limitei de 1 an permisă de lege. Chiar directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Marian Dobrică este de mai bine de 2 luni ilegal împuternicit”.
De asemenea, protestatarii cer eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea statutului poliţistului de penitenciare, încetarea abuzurilor asupra pensionarilor, din 15 septembrie 2017 fiind reduse cu peste 30%, prin ordonanţă de urgenţă, pensiile angajaţilor din penitenciare, poliţiştilor şi militarilor.
Pe data de 3 octombrie, sindicaliştii din penitenciare vor merge să protesteze în Bucureşti.