Protest la Casa Județeană de Pensii Brăila! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Protest la Casa Județeană de Pensii Brăila!

nemulțumiți de salariile mici și de inechitățile din sistem, mai mulți angajați ai Casei Județene de Pensii Brăila au ieșit, ieri, 26 octombrie, din birouri pentru a atrage atenția că sunt discriminați și cer să li se facă dreptate • o acțiune similară a avut loc, simultan, în mai toate județele, iar revendicările au fost aceleași

 

Protest spontan la Casa Județeană de Pensii (CJP) Brăila! Mai mulți angajați au ieșit dimineață, din birouri, în fața instituției, în semn de nemulțumire față de salariile mici și discriminarea dintre funcționarii publici. Concret, revendicările acestora sunt legate de egalizarea salariilor cu cele ale angajaților din Casa Națională de Pensii Publice, fiind vorba despre condiții de muncă similare. În egală măsură, angajații spun că își doresc să beneficieze și ei de o formă legală de recompensare a muncii suplimentare, la fel ca majoritatea funcționarilor publici din sistem.

La acest protest au participat în jur de 30 de angajați ai instituției, mulți dintre ei având și pancarte în mâini cu mesajele: ”Fără discriminare în salarizarea funcționarilor publici”, „Nu uitați de noi!”, ”Și noi suntem funcționari publici”, ”La muncă egală, să primim salarii egale!”. ”De ce am ieșit în stradă? Pentru că existăm și noi ca și funcționari publici, dar suntem o categorie profesională care nu a suscitat, de-a lungul anilor, interesul factorilor decizionali. Pentru că suntem acei oameni care muncesc din umbră, care se confruntă cu numeroase modificări legislative, fac eforturi supraomenești pentru a rezista presiunii, dar pentru care nu a existat forma legală de recompensare a muncii suplimentare (suntem în plin proces de evaluare). Pentru că am cerut să fim aliniați măcar salariilor personalului CNPP, demers legislativ respins încă din fașă, în condițiile în care Ministerul Finanțelor, DSV-urile au reușit acest lucru. Pentru că munca noastră nu este mai puțin importantă,  din punct de vedere social, cu cea a categoriilor mereu favorizate. Pentru că nu mai dorim să fim Cenușăreasa grilei de salarizare, pentru că munca noastră presupune aceeași complexitate, responsabilitate ca a celorlalți funcționari publici care au diferențe salariale de la 1.000 de lei la 4.000 de lei net. Nu mai vrem discriminare! Salarii echitabile pentru responsabilități comparabile!”, au spus, la unison, angajații Casei Județene de Pensii Brăila.

În acest sens, se dorește adoptarea unei legi, prin care să fie respectate principiile legii salarizării, respectiv: principiul nediscriminării, principiul egalității și principiul importanței sociale a muncii și nu ar mai fi încălcat astfel principiul prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. 2 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Protestul de la CJP Brăila s-a desfășurat în intervalul orar 10.00 - 10.30, fără întreruperea activității cu publicul. O acțiune similară a fost organizată, simultan, în mai multe județe din țară, revendicările fiind aceleași.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro