Refugiaţii şi condamnaţii politic din Brăila sunt supăraţi că a fost amânat cu doi ani termenul de la care primesc indemnizaţia mărită la 200 lei, adică abia din ianuarie 2017. Asociaţia celor peste 900 de brăileni, beneficiari ai acestei indemnizaţii, a emis un comunicat de presă, prin care protestează oficial faţă de amânare şi în care arată că decizia de prorogare este neconstituţională dar, mai ales, imorală. "Această prevedere are un efect material şi moral devastator asupra refugiaţilor şi deportaţilor deoarece această categorie este pe cale de dispariţie. Marea majoritate a titularilor are vârstă înaintată şi nu vor ajunge să beneficieze de indemnizaţia mărită. Înţelegem că situaţia financiară a ţării este dificilă, dar considerăm că nu trebuie sacrificată această categorie socială, care a îndurat deja suferinţe cumplite în vremurile de dictatură (crime, torturi, deposedări de bunuri, batjocoriri, deznaţionalizări şi pierderea oricărei speranţe)", ne-a declarat Tănase Chingă, preşedintele Asociaţiei Strămutaţilor, Refugiaţilor şi Condamnaţilor Politici din Brăila, structură ce numără circa 900 de membri în municipiu şi judeţ.
O a doua nemulţumire a acestora se leagă de prelungirea perioadei maxime de soluţionare a dosarelor de despăgubire cuvenită refugiaţilor, până la 36 de luni: "sunt persoane înaintate în vârstă, cu dosare depuse încă din 2003 - 2004, care sigur nu vor mai apuca să se bucure de aceste despăgubiri", a mai spus sursa citată. În final, Chingă a arătat că, de fapt, aceste măsuri au scopul de a scuti statul de plata drepturilor cuvenite acestei categorii sociale.