Printre măsurile care vizează să reducă deficitul bugetar al Cehiei de la 5,1%, anul acesta, la 4,6% anul viitor, se numără reducerea cu 10% a salariilor bugetarilor.
În condiţiile în care manifestaţiile staţionare sunt interzise în faţa Parlamentului, cei aproximativ 100 protestatari au mărşăluit în cerc în faţa clădirii, în pofida ninsorii.
Protestul de ieri a fost a treia acţiune sindicală începând din luna septembrie, când zeci de mii de bugetari au manifestat la Praga.