Mii de crescători de oi din toată ţara protestează, marţi, în faţa Parlamentului, faţă de modificările la Legea vânătorii, intrate recent în vigoare, prin care se limitează numărul de câini pe care îl pot deţine oierii, dar şi faţă de alte norme de aplicare a legii.
În jur de 100 de ciobani s-au strâns, marţi dimineaţă, în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, începând cu ora 9.00. Ei au venit îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale şi au adus cu ei clopote şi talăngi.
Numărul protestatarilor a crescut la câteva mii în jurul prânzului.
Potrivit protestatarilor, ei se împotrivesc noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine.
Aceştia cer abrogarea noilor norme.
Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România, în special de către Agrostar şi Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România. Organizatorii acţiunii susţin că la manifestaţie ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.
Potrivit modificărilor legislative, promulgate recent de preşedintele Klaus Iohannis, ciobanii vor putea deţine la şes un singur câine de pază la stângă, cei de la deal vor avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. Legea vine acum şi cu amenzi, de până la 1.500 de lei.