• în noaptea de 30 ianuarie, polițiștii au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe DJ 202 B, condus de un bărbat din comuna Movila Miresii, care nu avea permis și era băut • în autovehicul a fost identificat un bărbat de 41 de ani, din comuna Movila Miresii, proprietarul autovehiculului în cauză, care i l-ar fi încredințat pentru a-l conduce
Un bărbat din Movila Miresii a făcut greșeala de a lăsa la volanul mașinii sale un consătean care nu avea permis și era băut. S-a ales cu dosar penal atât proprietarul mașinii, cât și cel care conducea autoturismul.
La data de 30 ianuarie,în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe DJ 202 B, condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Movila Miresii.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. “De asemenea, în autovehicul a fost identificat un bărbat de 41 de ani, din comuna Movila Miresii, proprietarul autovehiculului în cauză, care i l-ar fi încredințat pentru a-l conduce.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane fără permis de conducere”, au transmis polițiștii.