Proiectul meu - Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiectul meu - Brăila

Proiectele mele sunt simple, uşor de realizat într-un mandat şi au impact mare. Este necesar să finalizăm proiectele începute, dar am şi o nouă abordare modernă, în care domină internetul, tehnologia şi elementele de inovaţie.
Îmi doresc să cobor din scara blocului, să merg pe străzi şi trotuare asfaltate, să fie lumină, să-mi găsesc maşina în locul de parcare amenajat. Mai multă lumină înseamnă mai multă siguranţă.
Vreau ca toţi copiii noştri să se joace în cele mai moderne parcuri din Brăila. Părinţii lor vor putea testa noile aparate pentru fitness în aer liber. Şi bunicii vor putea juca şah, table sau povesti la umbra pomilor ornamentali.
Curăţenia - o nouă abordare prioritară. Introducem spălatul străzilor.
Iubesc animalele, dar locul câinilor nu este pe stradă. Încurajez adopţiile, sterilizarea gratuită a câinilor care nu sunt de rasă, dar trebuie să respectăm dorinţa majorităţii - NU hotărât câinilor de pe stradă.
Infrastructura sportivă va fi prioritatea noastră. Continuăm construcţia bazinului olimpic din respect pentru generaţiile care au reprezentat cu onoare Brăila, susţin handbalul, baschetul, fotbalul, dar şi alte sporturi. În centrul atenţiei vor fi competiţiile sportive între şcoli şi licee, care pot asigura următoarea generaţie de sportivi performanţi.
Susţin transportul public de călători cu autobuze şi tramvaie moderne. Staţii noi cu harta traseelor, afişaj electronic cu actualizare la 30 de secunde pentru a şti când vine autobuzul. Abonamentele subvenţionate pentru elevi de liceu, studenţi şi pentru pensionari sunt măsuri social democrate care ne caracterizează.
Consider că trebuie să asigurăm condiţii concurenţiale egale pentru toţi comercianţii, astfel încât să avem pieţe moderne, în care nu plouă şi nu bate vântul - pieţe închise pe structuri uşoare de termopan.
Brăila are festivaluri recunoscute la nivel naţional şi internaţional: Festivalul "George Grigoriu", "Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării", "Zile şi nopţi de teatru la Brăila" etc. Acestea trebuie să continue şi să se dezvolte. Vreau să avem Târg de Crăciun şi să colindăm cu cele mai renumite ansambluri din ţară, să dăm viaţă Centrului Istoric. Sunt român şi ca brăilean mi-am făcut prieteni la toate comunităţile din oraş. Păstrăm tradiţiile şi le transmitem din generaţie în generaţie.
Am lucrat în mediul privat şi am condus activitatea de investiţii a unei companii multinaţionale în 10 judete din sud-estul României şi două sectoare din capitală. Am demonstrat cu fapte că ştiu să atrag investiţii, că am lucrat cu parteneri puternici şi am concurat cu oraşe poziţionate mai bine geografic şi poate cu o economie mai puternică, dar am promovat Brăila.
De azi, Proiectul meu, "Brăila", se transformă, se completează cu al fiecărui brăilean şi împreună modernizăm Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro