• principalele trei subiecte vizate de proiec au fost TIC, schimbări de mediu şi de climă şi educaţie antreprenorială
Data de 31 august 2020 aduce cu sine un final de succes al proiectului Erasmus+ „iCity” (număr de referinţă 2018-1-UK01-KA229-048124_5, Acţiunea Cheie 2: Proiecte de parteneriat strategic: Proiecte de schimb interşcolar), derulat de Şcoala Gimnazială „Ion Băncilă” începând cu 1 septembrie 2018. Principalele trei subiecte vizate de proiectul Erasmus+ “iCity” au fost: TIC (noi tehnologii - competeţe digitale), schimbări de mediu şi de climă şi educaţie antreprenorială. Şcolile implicate în proiect au fost Stroud High School Academy Ltd, Stroud, Regatul Unit (şcoala coordonatoare); Liceo Scientifico Statale Democrito, Roma, Italia; Colegio Santo Angel de la Guarda, Badajoz, Spania; Izmir Anadolu Lisesi, Izmir, Turcia; Şcoala Gimnazială “Ion Băncilă”, Brăila, România şi Agrupamento de Escolas de Gondifelos, Vila Nova de Famalicao, Portugalia.
Proiectul „iCity” şi-a propus o manieră total diferită de a concepe oraşele: elevii au studiat impactul negativ al societăţii lineare, consumeriste, şi au conceput un sistem de planificare a oraşelor care ia în considerare mărimea unei localităţi, serviciile necesare şi modul în care acestea pot fi optim furnizate, resursele necesare acestui scop şi reducerea la minimum a risipirii resurselor şi energiei. Elevii au fost încurajaţi să aibă în vedere design-ul locuinţelor, sistemele de comunicaţii, energie, transport, precum şi facilităţile pliate pe nevoile profilului unei populaţii în schimbare (sănătatea, educaţia, locurile de muncă, cultura, activităţile de relaxare şi cele economice).
Proiectul a permis elevilor să se dezvolte ca cetăţeni model, capabili să se adapteze la noi experienţe şi culturi, prin relaţionarea lor cu şcolile partenere, în timpul petrecut cu elevii din alte ţări şi în lucrul în echipe internaţionale. Prin participarea la aceste activităţi, elevii au dobândit deprinderi de viaţă care vor fi relevante pe tot parcursul vieţii, şi au stabilit relaţii de durată cu comunităţile din străinătate. Dezvoltarea spiritului de lucru în echipă, a încrederii de a contribui cu idei şi de a evalua în mod critic propuneri sporeşte numărul competenţelor academice pe care le vor duce cu sine la viitorul loc de muncă după terminarea şcolii.
„Activităţile derulate în cadrul proiectului Erasmus+ „iCity” au condus la forme de învăţare complexe, care au stimulat dorinţa elevului de a dobândi permanent informaţii, de a explora universul atât de vast al cunoştinţelor nu doar prin prezentul reprezentat de orele de curs ale şcolii, ci şi prin viitorul reprezentat de activităţile extracurriculare, care se constituie într-o familiarizare a elevului cu orice sursă de învăţare ce poate fi utilizată pe tot parcursul vieţii”, a afirmat prof. Anamaria Dumitriu, directorul Şcolii Gimnaziale „Ion Băncilă”, Brăila.