* elevii și cadrele didactice ale unității de învățământ au participat la prima mobilitatea virtuală din cadrul proiectului * partenerii implicați în proiect au avut prilejul de a cunoaște sistemul educațional turc și tradițiile locale, prin intermediul activităților virtuale, atât online, cât și offline
Elevii și cadrele didactice din cadrul Școlii Gimnaziale “Anton Pann” au participat la prima mobilitatea virtuală din cadrul proiectului Erasmus+ “Transdisciplinaritatea - poduri și granițe ale secolului 21?”(TABOO), organizată de țara parteneră, Turcia, alături de partenerii din Italia și Letonia. Acțiunea a înlocuit mobilitatea fizică care ar fi trebuit să aibă loc la școala parteneră din Safranbolu- Karabuk, Turcia, această schimbare fiind cauzată de măsurile de protecție sanitară impuse de pandemia mondială COVID-19.
Partenerii implicați în proiect au avut prilejul de a cunoaște sistemul educațional turc și tradițiile locale, prin intermediul activităților virtuale, atât online, cât și offline. Timp de o săptămână au avut loc activități variate din domenii precum științe, arte, sport, care au avut ca scop promovarea dialogului intercultural și îmbunătățirea competențelor prin intermediul instrumentelor digitale de învățare, folosindu-se diferite aplicații (Kahoot, Quizzes, Padlet). Pentru comunicare s-a folosit Zoom, iar activitățile au fost transmise live pe canalul YouTube.
Mobilitatea virtuală s-a încheiat marți, 20 aprilie, cu o conferință internațională la care au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brăila, prin inspectorul școlar general adjunct, prof. Cici-Mihaela Bolovan, dar și profesori de Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” și Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul”.
Ultima mobilitate virtuală din cadrul acestui proiect va avea loc în luna mai a acestui an și va fi găzduită de Școala Gimnazială “Anton Pann”.
“Noi și partenerii noștri credem în valori precum diversitatea culturală și toleranța, adevărați piloni ai unei societăți multietnice și multiculturale. Elevii și-au îmbogățit comunicarea într-o limbă străină, dar, și mai important decât atât, au conștientizat importanța faptului de a asculta și de a înțelege punctul de vedere al altora. La rândul lor, profesorii și-au schimbat modul de predare și relația cu elevii, evoluând de la rolul de transmițători de cunoștințe, postură care a devinit anacronică în pedagogia secolului 21, la rolul de mentori și moderatori. De asemenea, au devenit vectori ai schimbării, iar rolul lor de promotori ai inovării a derivat din activitatea desfășurată în proiectul Erasmus+ «TABOO», cât și în proiecte eTwinning. În viziunea noastră, TIC nu este perceput ca un scop în sine, ci ca un mijloc de realizare a unor lecții mai atractive și mai concludente, care depășesc limitările sălii de clasă și ale curriculumului”, a spus Nicoleta Dincă, coordonatorul proiectului.
Proiectul “TABOO” este finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+.