Proiectul Dorobanţi, îngropat în procese | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiectul Dorobanţi, îngropat în procese

* adică fondurile nerambursabile, 20 milioane de euro, de la Fondul European de Dezvoltare al CE * procesele legate de licitaţia pentru proiect ajunse la Curtea de Apel Galaţi s-au conexat, având termen comun 18 noiembrie *

Municipalitatea este în pericol să piardă finanţarea externă pentru marele proiect de 30 milioane de euro privind modernizarea Bulevardului Dorobanţilor. A trecut aproape un an şi jumătate de la semnarea contractului de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pentru acest ambiţios proiect, iar licitaţia de adjudecare a contractului de lucrări bate în continuare pasul pe loc. Problema este că lucrările trebuie finalizate până în iunie 2012, ceea ce înseamnă că mai există o "fereastră" de doar un an şi jumătate până când bate gongul final al Comunităţii Europene, care alocă acestui proiect 20 de milioane euro, bani nerambursabili. La acest moment, procedura de licitaţie se află în litigiu la Curtea de Apel Galaţi şi este pentru a doua oară când instanţa este pusă în situaţia să împartă dreptatea între firmele care s-au înscris cu oferte, nemulţumite de "cum au picat zarurile". De această dată, sorţii au scos câştigătoare asocierea de companii în frunte cu "Tancrad" şi cu băieţii deştepţi de la "Golden Blitz", adică un mix de societăţi cunoscute ca apropiate atât PSD cât şi PDL.

Scurt remember

În urmă cu aproape un an şi jumătate, mai precis în iulie 2009, Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea anunţa cu mare tam-tam semnarea contractului de finanţare pentru un proiect de circa 30 milioane euro, vizând modernizarea Bulevardului Dorobanţilor din Brăila. Potrivit informaţiilor prezentate de minister la vremea respectivă, valoarea totală a proiectului este de 29,679 milioane euro, din care 24,846 milioane euro valoarea eligibilă a proiectului. Din totalul eligibil, 19,962 milioane euro vin de la comunitatea europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 4,884 milioane euro este contribuţia beneficiarului proiectului, adică efortul financiar suportat de la bugetul local. Cu aceşti bani ar urma să se reabiliteze calea rutieră de pe întreaga lungime a bulevardului, trotuarele, precum şi căile de rulare a tramvaiului. De asemenea, în proiect este inclusă consolidarea canalului colector Ghermani de sub bulevard, precum şi a reţelei de apă, termoficare şi reţeaua electrică pe întreaga lungime a bulevardului.

La puţin timp de la semnarea contractului la minister, municipalitatea a lansat licitaţia pentru desemnarea firmelor ce ar urma să execute efectiv toate aceste lucrări în schimbul celor 30 de milioane de euro. La prima strigare, comisia de licitaţie condusă de viceprimarul democrat-liberal Stănel Necula a desemnat câştigătoare firmele de casă ale PDL Bucureşti. Era vorba despre consorţiul format din firmele "Mari Vila", "Delta ACM 93" şi "Condorii Şulţ". Imediat contraofertanţii au contestat rezultatul la CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), instituţie care a decis să reseteze angrenajul licitaţiei, în sensul reluării de la zero a procedurii. Cauza a ajuns în atenţia Curţii de Apel Galaţi, unde câştigătorii licitaţiei, consorţiul reprezentat de "Mari Vila", a depus plângere împotriva deciziei CNSC. Într-un final, Curtea de Apel a menţinut decizia CNSC şi a respins în martie anul acesta solicitarea celor de la "Mari Vila", de desfiinţare a deciziei Consiliului. Municipalitatea a republicat în cursul lunii aprilie un nou anunţ de licitaţie cu termen final de depunere a ofertelor luna iunie, căruia i-au răspuns 11 firme asociate în 4 consorţii. Comisia de licitaţie condusă de această dată de Stoica Anghelescu, directorul economic al Primăriei, a desemnat câştigătoare asocierea "Tancrad" (PSD) cu portocalii de la "Euro Construct" alături de "Max Boegl" şi "Swietelsky Baugesellschaft". A urmat o nouă serie de contestaţii la CNSC, care după analiză a dispus reluarea procedurii de licitaţie, dar din etapa de evaluare a ofertelor depuse de toate cele 11 firme înscrise. În august, Comisia Anghelescu a pus în aplicare această decizie şi, surpriză, şi-a menţinut punctul de vedere iniţial: câştigătoare rămâne asocierea roş-portocalie în frunte cu "Tancrad". Din nou CNSC a fost luat cu asalt de contestaţii, în frunte cu asocierea condusă de "Vega '93", din Galaţi, a cărei ofertă fusese declarată neconformă de către Comisia Anghelescu. La finele lunii septembrie Consiliul a decis în favoarea "Vega '93", ceea ce a aruncat în aer decizia comisiei de licitaţie a municipalităţii.

03bulev1 Aurel Simionescu, primarul municipiului: "Nu contează cine face lucrările, atâta vreme cât se va încadra în termen şi va respecta cerinţele de calitate!" "Execuţia lucrărilor trebuie să se finalizeze până în iunie 2012"

Pentru a-şi păstra marele pot, asocierea "Tancrad", "Euro Construct", "Max Boegl" şi "Swietelsky Baugesellschaft" a contestat la Curtea de Apel Galaţi această ultimă decizie a CNSC. Ar trebui menţionat că oferta consorţiului a fost cea mai scumpă în comparaţie cu celelalte oferte, mai precis câştigătorii s-au angajat să execute toate lucrările din proiect contra 99,9 milioane lei fără TVA, faţă de 100 milioane lei (exclusiv TVA) valoarea estimată a contractului de lucrări. Tot ca termen de comparaţie, "joint venture"-ul reprezentat de "Vega '93" s-a angajat că va finaliza lucrările cu 65,64 milioane lei (fără TVA), în timp ce asocierea "Alpine Bau GmbH" împreună cu "Mari Vila Com" a avut cel mai mic preţ de 62,28 milioane lei (fără TVA). Ultimul ofertant, consorţiul format din "Delta ACM", "Confort" şi "Martin Rose", a oferit un preţ de 75,92 milioane lei (fără TVA).

Revenind, la acest moment, pe rolul CA Galaţi se află 2 dosare încadrate în sfera contenciosului administrativ legate direct de licitaţia pentru modernizarea bulevardului. În primul dosar apare ca petent municipalitatea, care atacă decizia CNSC din septembrie, după ce Comisia Anghelescu a menţinut câştigătoare oferta asocierii "Tancrad", "Euro Construct", "Max Boegl" şi "Swietelsky Baugesellschaft". În al doilea dosar asocierea reprezentată de "Max Boegl România" a contestat decizia din august a CNSC privind reluarea procedurii de licitaţie. În susţinerea plângerii, cei de la "Max Boegl" afirmă că decizia CNSC este nefondată şi întemeiată pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legale. În consecinţă, se cere modificarea deciziei CNSC din august, în sensul respingerii ca nefondate a contestaţiilor depuse de contraofertanţi. De menţionat că în întâmpinarea depusă de autoritatea contractantă, adică de municipalitate, se subliniază printre altele că există pericolul să se piardă finanţarea: "Orice prelungire a procedurii de atribuire a contractului de lucrări poate avea ca principal efect pierderea finanţării externe, deoarece în contractul de finanţare a proiectului este stipulat că execuţia lucrărilor trebuie să se finalizeze până în iunie 2012".

Această variantă sumbră ne-a fost confirmată de către edilul-şef, Aurel Simionescu, acesta subliniind importanţa urgentării procedurii de atribuire: "Într-un final, aceste procese s-au conexat, instanţa Curţii de Apel Galaţi urmând să dea o decizie comună. Indiferent ce decizie va lua instanţa, pro sau contra intereselor asocierii desemnate câştigătoare de comisia de licitaţie a Primăriei, aşteptăm ca aceasta să fie comunicată cât mai repede, pentru că există riscul să pierdem finanţarea externă. Repet, nu contează cine face lucrările, atâta vreme cât se va încadra în termen şi va respecta cerinţele de calitate. Fără să ţin partea vreunuia dintre ofertanţi, nu doresc altceva decât să fie demarate cât mai repede lucrările". Potrivit paginii web a Ministerului de Justiţie, dosarele au fost conexate, având termen comun la jumătatea acestei luni, mai precis în data de 18 noiembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro