Sâmbătă, la Constanţa, a avut loc Adunarea Generală a Federaţiei Române de Oină.
La activitate au participat, pe lângă reprezentanţii structurilor afiliate la federaţie, Sergiu Nechita din partea A.N.S.T., Mihai Orzan din partea D.S.T.J. Constanţa, preşedinţi ai comisiilor centrale ale federaţiei, membri ai biroului federal, foşti şi actuali jucători de oină, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, antrenori ai echipelor de oina de pe raza judeţului Constanta, reprezentanţi ai mass-mediei locale şi centrale.
Activitatea a fost condusă de preşedintele federatiei, Nicolae Dobre. Acesta a prezentat activitatea desfăsurată pe anul precedent, insistând asupra unei mai bune comunicări cu structurile sportive şi asupra activităţilor de promovare realizate de federatie, mentionând faptul că ar trebui o mai mare implicare a cluburilor pe această linie.
În timpul întâlnirii, a fost scos în evidenţă proiectul de dezvoltare a oinei, implementat la nivelul judeţului Braila, cei prezenţi aprobând faptul ca federaţia să sprijine astfel de proiecte la nivelul judeţelor.
Unul dintre punctele care s-au aflat pe ordinea de zi a fost cel legat de modificarea regulamentului de joc. În final s-a stabilit ca biroul federal să aprobe modificările la regulamentul de joc pe baza propunerilor care vor fi înaintate de cluburi până la sfârşitul acestei luni.
Concluzia care a rezultat în urma dezbaterilor a fost aceea că oina este pe un drum bun, numărul solicitărilor pentru practicarea sportului nostru naţional fiind în continuă creştere.
De asemenea, preşedintele federaţiei a scos in evidenţă faptul că, la initiativa federaţiei, deputatul de Brăila Diana Tuşa va depune în Parlamentul României o propunere de modificare a Legii 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul, document ce va urmări sprijinirea oinei ca parte a patrimoniului nostru imaterial. Cei prezenţi au salutat acestă initiativă şi au considerat că de realizarea ei va depinde în mare măsură lărgirea ariei de practicare a sportului nostru naţional.