• este vorba despre un eveniment organizat la CCIA Brăila, în colaborare cu CONAF și ADR SE • cu această ocazie se vor prezenta oportunitățile de finanțare oferite mediului de afaceri de la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Est
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în colaborare cu Camera de Comert, Industrie și Agricultură Brăila și CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, condusă la Brăila de Dana Cireașă, a lansat o invitație de participare la evenimentul de informare organizat în cadrul proiectului ERBSN – „Rețeaua pentru sprijinirea afacerilor din estul României”, implementat de ADR SE, în calitate de partener.
Proiectul ERBSN este parte a rețelei Enterprise Europe Network(EEN) - cea mai mare rețea europeană de sprijin a IMM-urilor, vizând sprijinirea firmelor din regiunile de dezvoltare nord-est și sud-est. Obiectivul proiectului vizează sprijinirea companiilor în domeniile:
- Informare - furnizarea informațiilor necesare pentru a crește pe plan internațional, legislație și politici europene, drepturi de proprietate intelectuală (IPR), participare la consultări publice europene;
- Internaționalizare & inovare – prin facilitarea accesului la baza de date Enterprise Europe Network, care conține cereri și oferte de produse/tehnologii și servicii ale companiilor din aria de acoperire a Rețelei;
- Asistență - asigurarea suportului pentru participarea la parteneriate de afaceri, misiuni economice internaționale, informații despre surse de finanțare disponibile, sprijin pentru identificarea de parteneri pentru proiecte de inovare-cercetare-dezvoltare
„Evenimentul va avea loc în data de 20 octombrie 2022, începând cu ora 11:00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila. Evenimentul are ca scop prezentarea proiectului ERBSN, a oportunităților de finanțare oferite mediului de afaceri de la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, precum și furnizarea de servicii în domeniile de interes ale proiectului”, informează Ștefan Fusea (foto), președintele CCIA Brăila. Participarea trebuie confirmată până pe data de 17 octombrie, la adresa de mail office@cciabr.ro, persoană de contact Marian Ghionu.