Se apropie finalul programului "Rabla 2011". Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila anunţă că firmele de colectare a autovehiculelor uzate vor mai elibera tichete valorice până la data de 21 noiembrie, iar aceste tichete vor putea fi utilizate doar până pe 23 noiembrie. După acest termen, vaucerele nu vor mai avea valoare. Persoanele juridice şi operatorii economici fără personalitate juridică pot depune dosarele de acceptare în cadrul programului "Rabla" până la data de 15 octombrie, inclusiv.
În perioada 16 martie - 30 septembrie a.c., cele două societăţi din Brăila care primesc automobile vechi la casat, "Mioriţa Com" şi "Apan", au eliberat 1.000, respectiv 400 de tichete valorice. Cu un total de 1.400 până pe 30 septembrie, este puţin probabil ca numărul tichetelor primite de brăileni anul acesta să îl egaleze, până pe 21 noiembrie, pe cel de anul trecut, care s-a ridicat la 2.366.
Ca element de noutate, din 3 octombrie a.c. s-a dat startul achiziţionării maşinilor electrice şi hibrid prin programul "Rabla". Persoanele fizice, instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale care intenţionează să intre în posesia unor astfel de maşini cu propulsie neconvenţională se pot înscrie în program până pe 4 noiembrie a.c. Se poate beneficia de 2 sau 4 tichete valorice pentru achiziţionarea unei maşini hibrid, respective electrice, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat sau de o reducere de 10% ori 20% (maxim 1.800 ori 3.700 euro) din preţul automobilului hibrid, respectiv electric, în cazul în care nu se casează un autovehicul vechi.
APM Brăila mai anunţă că sesiunea de înscriere în vederea acceptării în programul "Rabla" pentru tractoare a pornit pe 12 septembrie şi va dura până pe 10 noiembrie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.