Suntem deja în luna aprilie, iar elevii din unităţile de învăţământ brăilene nu primesc nici la această oră cornul prevăzut în programul naţional "Lapte-corn". Situaţia s-a creat din cauza contestaţiilor depuse de una din firmele participante la licitaţia pentru anul şcolar 2014 - 2015.
Senatorul PSD-ist Ion Rotaru a comentat pe acest subiect, afirmând că legea achiziţiilor publice trebuie neapărat modificată, pentru a elimina astfel de probleme. "Legea achiziţiilor publice trebuie neapărat modificată şi pusă cumva în ordine. E dreptul celui care a participat să conteste continuu. Propunerile respective despre modificări trebuie făcute de specialişti care ştiu de ce s-au lovit şi cu ce soluţii să vină. Nu poate să iasă un parlamentar şi să spună cum să se facă. Pe de altă parte, trebuie să fim în concordanţă cu tot ce înseamnă reglementări în Uniunea Europeană, care ne spune «Are dreptul să conteste», nu poţi să-l opreşti. (...) Nu prea ai dreptul să le interzici să mai participe la licitaţie sau să îi sancţionezi. Trebuie găsită soluţia prin care poţi să constrângi sau să interzici ori să sancţionezi mult mai sever", a declarat senatorul Rotaru.
Reamintim că la licitaţia pentru distribuirea cornurilor în şcoli, lansată de Consiliul Judeţean Brăila la începutul lui iulie 2014, s-au înscris trei firme, procedura blocându-se pe fondul contestaţiilor.
În judeţul Brăila, de programul guvernamental "Lapte-corn" ar trebui să beneficieze aproximativ 35.000 de elevi din ciclurile primar şi gimnazial.