Sezonul competiţional s-a încheiat, însă jucătorii de la CF Brăila mai au o săptămână de antrenamente.
În afară de şedinţele de pregătire antrenorul Vasile Darie a programat şi două meciuri de verificare. Brăilenii vor juca astăzi după-amiază, de la ora 18.00, pe Municipal cu echipa care a câştigat Liga a IV-a, Viitorul Ianca şi sâmbătă de la ora 11.00 pe terenul Chimia cu FC Chiscani.
După amicalul de sâmbătă jucătorii vor intra în vacanţă, reunirea lotului urmând a se face pe data de 29 iunie.
Nimeni nu a părăsit echipa, iar antrenorul Vasile Darie a confirmat faptul că se poartă discuţii în vederea cooptării unor jucători.
"Sâmbătă jucătorii vor pleca în vacanţă, dar va fi una scurtă, de doar două săptămâni, după care ne vom regăsi la Municipal pentru a începe pregătirile în vederea viitorului sezon competiţional. Ca de obicei, în vacanţa de vară se poartă discuţii cu o serie de jucători pe care noi ni i-am dori la echipă, însă deocamdată nu este nimic cert", a declarat Vasile Darie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.