* prof. dr. Ștefan Aftodor predă la Școala Gimnazială “Fănuș Neagu” și Colegiul “Murgoci”, este președinte al Societății de Științe Istorice din România - filiala Brăila și autor al mai multor cărți de istorie și articole științifice * “Brăila are un tezaur extraordinar, anume potențialul acesta creativ al elevilor, și el trebuie valorificat într-un asemenea Centru de Excelență”, ne-a declarat acesta
Centrul de Excelență Brăila, unitate aflată în subordinea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila și care are ca scop pregătirea și dezvoltarea copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte, are un nou director. Prof. Cătălin Canciu, inspectorul școlar general, ne-a declarat că de conducerea Centrului de Excelență se va ocupa prof. dr. Ștefan Aftodor, cadru didactic renumit, președinte al Societății de Științe Istorice din România - filiala Brăila și autor al mai multor cărți de istorie și articole științifice.
“Eu i-am propus domnului Ștefan Aftodor să vină în echipa de la Centrul de Excelență și mă bucur că dumnealui a acceptat. Este un intelectual, un profesor excelent, un om preocupat de copii și de educație. Și vreau să știți că nu a fost ușor de numit pe cineva la Centrul de Excelență pentru că foarte mulți profesori buni, recunoscuți, au refuzat. Dar până la urmă am găsit o persoană dedicată, profesionistă, și mă bucur că putem să începem efectiv treaba la Centrul de Excelență. Urmează ca în perioada următoare să se aleagă disciplinele, se vor selecta profesorii și se vor constitui grupele de copii”, ne-a declarat prof. Cătălin Canciu, inspectorul școlar general.
Ștefan Aftodor este profesor de istorie la Școala Gimnazială “Fănuș Neagu”, dar predă și la Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, iar din 2011 este președinte al filialei brăilene a Societății de Științe Istorice din România. În 2014 și-a publicat teza de doctorat, realizată în cadrul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” din cadrul Academiei Române, cu academicianul Șerban Papacostea. Printre temele sale de cercetare se numără istoria boierimii și istoria locală, lansând de-a lungul timpului mai multe cărți: “Boierimea în Țara Românească”, “Gropeni - istoria uitată a unui sat de pe baltă (1828-1918)”, “Din viața și activitatea lui Gh. M. Murgoci” (împreună cu profesorul Gabriel Pascu), “Brăila sub semnul centenarului” (coautor).
Contactat de ziarul “Obiectiv”, noul director al Centrului de Excelență ne-a mărturisit de ce a acceptat funcția și care sunt planurile sale.
“Am acceptat această propunere pentru că este vorba de excelență în educație. Pentru mine, consider că direcția prioritară de evoluție în carieră ține de excelență. Mă străduiesc să îmi fac cât mai bine și cât mai conștiincios datoria de profesor și cred că avem un tezaur extraordinar, anume potențialul acesta creativ al elevilor și el trebuie valorificat cumva într-un asemenea centru de excelență. Acest centru are în sfârșit un cadru juridic și cred că o să asigure dezvoltarea elevilor, dar să știm să fim inspirați cu alegerea disciplinelor, adică a domeniile de studiu, căci eu sunt convins că elevii vor veni. Știți foarte bine, Brăila este pe locurile fruntașe la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat pentru că elevii noștri chiar acordă o atenție prioritară educației, formării, învățării și atunci noi e bine să venim în întâmpinarea intereselor lor”, ne-a declarat prof. dr. Ștefan Aftodor.
Noul director al Centrului de Excelență ne-a mai precizat că este apolitic și că nu a fost și nu este membru al vreunui partid.
“Politica mea, dacă pot spune așa, au fost întotdeauna copiii și chiar îmi doresc o educație de calitate și voi face tot ceea ce ține de mine ca asta să oferim la Centrul de Excelență. Cred că aceasta este singura funcție de conducere pe care o accept cu drag. Și nu îmi este frică de eșec! Dacă n-o să pot să fac față mă retrag singur, nu trebuie să mă dea cineva la o parte, pentru că eu chiar cred foarte mult în ideea aceasta de educație. Îi iubesc foarte mult pe copii, sunt fericit în relația cu copiii și normal că dacă aș fi refuzat această funcție m-aș fi considerat un laș pentru că nu îmi este frică de eșec. Îmi este frică să nu dezamăgesc idealurile educaționale în care cred, pentru că sunt mulți oameni care vorbesc despre copii, dar în final nu sunt chiar ei scopul. Și lucrul acesta mă deranjează la sistemul nostru educațional”, ne-a mai spus acesta.
Reamintim că prima care a ocupat funcția de director al Centrului de Excelență a fost profesoara de matematică Carmen Botea, de la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu”, care a renunțat la funcție odată cu revenirea lui Cătălin Canciu la Inspectorat.