Profesorii de cultura civica pentru ciclul gimnazial se pot inscrie in cursa pentru cistigarea titlului de "Profesor european". Tot ce trebuie sa faca acestia este sa propuna proiecte de lectii care sa aduca in scoala, pe intelesul copiilor, valorile europene. Competitia este pusa la punct de Delegatia Comisiei Europene in Romania si Ministerul Educatiei si Cercetarii. "Vrem sa incurajam metodele de predare activa, participativa, precum si exemplele de buna practica. Speram, astfel, sa contribuim la o mai buna informare, inca din scoala, privind Uniunea Europeana si valorile ei", declara Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, intr-un comunicat de presa. Termenul limita pentru depunerea proiectelor este 30 iunie 2006. Cele mai bune 20 de proiecte vor fi incluse intr-o colectie de bune practici pe care Ministerul Educatiei si Cercetarii o va distribui la nivelul intregii tari in scolile gimnaziale. Dintre cele 20 de proiecte, patru vor fi desemnate cistigatoare, iar autorii lor vor avea ocazia sa le prezinte publicului in emisiuni speciale ale postului de televiziune national. "Preluarea unora dintre aceste metode de lucru in procesul de predare va avea darul de a stimula interesul elevilor, ca viitori cetateni ai Uniunii Europene, pentru cunoasterea, intelegerea si dezbaterea valorilor Uniunii Europene si pentru participarea civica in spiritul acestora" se mai precizeaza in comunicatul de presa remis la redactie. Mai multe detalii, precum si documentatia pentru inscriere pot fi gasite la
www.profesoreuropean.ro.