Profesorii, învăţaţi să devină creatori de soft educaţional | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Profesorii, învăţaţi să devină creatori de soft educaţional

Peste 1.500 de profesori din întreaga ţară vor putea participa la proiectul strategic "Profesorul - creator de soft educaţional", ce urmează să se implementeze în perioada 2009 - 2011. Prin proiect se urmăreşte dezvoltarea de noi competenţe în vederea elaborării şi realizării propriilor aplicaţii de soft educaţional de către cele 1.500 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar. Se are în vedere îmbunătăţirea capacităţilor de a utiliza metode interactive de predare-învăţare, pentru a contribui la formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie ale elevilor şi asigurarea unui înalt nivel de calificare pentru cadrele didactice din grupul ţintă. La ora actuală, softul educaţional este integrat în structura unui demers tradiţional, dar direcţia de mişcare facilitată de disciplina Tehnologia Informaţiei şi Comunicării (TIC) este de la centrarea pe predare, la centrarea pe elev, pe învăţare, susţin coordonatorii proiectului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro