• Nicolae Cătălin Stănică, profesor de matematică şi inspector de specialitate în cadrul ISJ Brăila, este unul dintre autorii manualului “Matematică. Clasa a V-a” aprobat de Ministerul Educaţiei în acest an • cartea este o premieră în matematica de gimnaziu din România, fiind un manual european, atât ca abordare didactică, cât şi ca prezentare grafică • luna aceasta s-a lansat şi Revista de Matematică din Brăila
Începând cu acest an şcolar, elevii de clasa a V-a din toată ţara vor putea învăţa matematică după un manual realizat, în premieră, de un profesor brăilean. Nicolae Cătălin Stănică, profesor şi inspector de specialitate în cadrul ISJ Brăila, împreună cu Marius Perianu şi Ştefan Smărândoiu, ambii dascăli cu o vastă experienţă şi rezultate remarcabile la concursuri şi olimpiade, au conceput Manualul “Matematică. Clasa a V-a”, manual câştigător al licitaţiei Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).
Aşa cum afirmă prof. Cătălin Stănică, manual este „o premieră în matematica de gimnaziu din România, fiind un manual european, atât ca abordare didactică, cât şi ca prezentare grafică”. Varianta tipărită a cărţii este în format A4, are 224 de pagini, şi oferă, pas cu pas, analogii sau diferenţieri, observaţii, momente de investigaţie, de reflecţie, de corelare şi modele de rezolvare.
Cartea este împărţită în şapte unităţi de învăţare, care acoperă integral programa şcolară. Ţinuta grafică a manualului este deosebită, lucrarea fiind înscrisă şi în competiţia „Cele mai frumoase cărţi din România 2017”.
“Principala provocare a fost să realizăm un manual pe care să-l putem utiliza la clasă chiar noi, profesorii, din spatele măştii de autor. Manualul va schimba în bine modul în care este privită matematica. Cuvintele-cheie sunt creativitate, învăţare prin descoperire, atractivitate şi, în mod sigur, va atrage mai mulţi elevi pentru studiul profund al matematicii. Sunt sigur că fiecare lecţie din manual va declanşa curiozitatea de a o descoperi pe următoarea”, ne-a spus Cătălin Stănică.
Acesta este profesor de matematică cu o bogată experienţă. De-a lungul carierei a fost implicat cele mai importante proiecte din domeniul educaţiei: membru al grupurilor de lucru M.E.N. pentru Evaluarea Naţională (2012, 2016, 2017) şi pentru revizuirea programelor şcolare de matematică, clasele V – VIII, formator naţional în „Dezvoltarea competenţelor de evaluare ale cadrelor didactice” (proiect Phare), preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, filiala Brăila. Este recunoscut ca fondator, organizator şi preşedinte, precum şi evaluator al multor concursuri interjudeţene de matematică. Este propunător important de subiecte pentru concursuri naţionale şi reviste de specialitate, profesor îndrumător a zeci de elevi premiaţi la competiţiile naţionale şi internaţionale. Este coautor al mai multor serii de culegeri destinate pregătirii Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului, dar şi lucrului la clasă.
Manualul a putut fi comandat de profesorii din toată ţara şi va putea fi folosit în şcoli de luna viitoare. Varianta digitală se poate descărca gratuit de la adresa https://manualedigitaleart.ro/biblioteca/art5-matematica.
S-a lansat Revista de Matematică din Brăila
Luna aceasta a apărut şi Revista de Matematică din Brăila, publicaţie a Societăţii de Ştiinţe Matematice din Romania, filiala Brăila, la Editura Şcoala Brăileană. Revista se adresează tuturor celor interesaţi şi de … matematică.
În acelaşi timp, lucrarea doreşte să promoveze matematica în rândul elevilor, competiţiile matematice corecte şi valoroase, să promoveze implicarea tuturor profesorilor de matematică în activităţi de perfecţionare continuă, de compunere de probleme şi de autoevaluare.
Publicaţia conţine articole şi note matematice, simulări ale examenelor naţionale, consideraţii metodice, probleme originale, olimpiade şi concursuri desfăşurate în Brăila. În fiecare număr sunt propuse probleme pentru Concursul Rezolvitorilor Revistei, adresat elevilor din clasele I-XII!