Mergi la conţinutul principal

Profesor acuzat de hartuire sexuala

In varsta de 30 de ani, profesorul de educatie fizica si sport Silviu Maholea a fost acuzat ca isi agreseaza sexual elevele. Vestea despre comportamentul anormal al dascalului a cazut ca un fulger pe capul conducerii, chiar cu o zi inainte de sarbatorirea zilei scolii, pe 29 ianuarie. Atunci, sase eleve din clasele a VI-a si a VII-a au venit cu sesizari scrise la director, in care il acuzau de hartuire sexuala. Sarbatoarea de a doua zi a fost intunecata de ancheta realizata de director impreuna cu un reprezentant al Inspectoratului Scolar.

Se pare ca dascalul Silviu Moholea, de la Scoala nr. 22, proceda in felul urmator: in locul sariturii la capra sau al exercitiilor de incalzire si mobilitate, el pipaia elevele si isi dadea intalnire cu acestea. Cu toate ca dascalul avea ore numai la clasele I - IV, acest lucru nu il impiedica sa puna ochii pe fetele mai mari din gimnaziu si sa le faca propuneri indecente. Mai exact, Maholea s-a oferit sa antreneze fetele din clasa a VII-a si a VIII-a la volei.
In urma unor sesizari venite la redactia "Obiectiv", reporterii nostri au mers la Scoala nr. 22, unde au stat de vorba cu mai multe fete de gimnaziu, care au confirmat ca problema sesizata e reala. Ba, mai mult, o eleva ne-a povestit ca profesorul a rugat-o chiar pe ea sa ii prezinte o colega de clasa. "Nu numai la fetele de clasa a VIII-a si a VII-a se dadea, ci si la cele de a VI-a. Le lua in brate, le pipaia. O data a venit la mine si m-a intrebat daca ii fac si lui lipeala cu o fata de la mine din clasa. A venit la ea, a sarutat-o si a intrebat-o daca vrea sa se duca la el acasa", ne-a relatat eleva. Profesorul Maholea a negat situatia, dar in urma discutiilor cu membrii comisiei de ancheta, a hotarat sa-si dea demisia. Ca urmare, din data de 30 ianuarie, contractul sau de munca pe o perioada determinata a fost suspendat si acum nu mai reprezinta un pericol pentru elevele Scolii nr. 22. Conform spuselor directorului adjunct al unitatii de invatamant, Elena Matetovici, profesorul Silviu Maholea si-a dat demisia in ultima zi de scoala a semestrului I, renuntand chiar si la dreptul lui, perioada de preaviz. Maholea si-a motivat demisia prin faptul ca si-a gasit un alt loc de munca, mai bine platit, pe perioada nedeterminata. Tot din spusele directorului adjunct am aflat si ca profesorul nu se incadra in atmosfera scolara. "Domnul profesor a considerat ca si-a gasit alt serviciu, mai bine platit decat cel din invatamant si a renuntat, si-a dat demisia. Prin urmare, asteptam ca saptamanile acestea sa vina un profesor suplinitor, care sa ne acopere orele de educatie fizica de la clasele I - IV. Noi am avut niste mici probleme cu domnul profesor, le-am discutat, domnul profesor nu se incadra foarte bine in atmosfera de scoala si prin urmare, la timpul potrivit si-a dat demisia, astfel incat sa nu ne creeze probleme", ne-a spus directorul adjunct al Scolii nr. 22, prof. Elena Matetovici.

Profesorii care gresesc sunt dati afara pe usa si intra pe geam

Interesant este faptul ca asemenea probleme a mai avut profesorul Silviu Maholea si la scolile pe unde a mai predat, dar niciodata incidentele nu s-au mentionat undeva, neputand fi dovedite clar. Ca urmare, el si-a depus dosarul pentru suplinire si in toamna, a primit o catedra, iar problemele au continuat. Asadar, el se poate prezenta din nou in toamna, pentru suplinire si nimeni nu-i poate interzice acest lucru. Din pacate, acesta nu este singurul caz in care un profesor care a gresit este reincadrat in sistem. Se intampla si in situatiile in care profesorii sunt chiar dati afara cu dosare pline de dovezi. Nicio lege nu le da dreptul celor din Inspectoratul Scolar sau directorilor de scoli sa nu le primeasca dosarul la concurs in anul urmator, desi in cererea de inscriere la concurs se mentioneza, la punctul sapte, ca trebuie sa declare pe proprie raspundere ca nu a fost indepartat din invatamant pentru motive disciplinare. Insa este o mentiune pur informativa, care nu atrage nicio consecinta. In Statutul Cadrului Didactic, la conditiile de angajare in sistem nu este precizat faptul ca la concursul de titularizare trebuie indeplinite cateva conditii speciale, cum ar fi sa aiba un comportament corespunzator cerintelor de conduita admise si practicate in societate, asa cum se intampla in Statutul Politistului, de exemplu. Desi s-a discutat mult despre noul pachet legislativ pentru educatie, niciun reprezentant al sindicatelor nu s-a gandit sa protejeze imaginea cadrelor didactice introducand o asemenea conditie la angajare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro