De la 1 februarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală, trei procurori au părăsit Brăila, după ce au obţinut medii peste 9.00 la examenul de definitivat. Astfel, în loc de 33 de procurori cât prevede statul de funcţii, la toate cele patru parchete de pe raza judeţului mai sunt acum doar 22. Situaţia este cu adevărat critică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, unde în loc de 14 procurori activează doar opt, precum şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, unde sunt în activitate doar opt procurori, inclusiv prim-procurorul şi prim-procurorul adjunct, faţă de 13 procurori, cât sunt prevăzuţi în schemă.
"Activitatea desfăşurată în ultimul an a presupus multe sacrificii, însemnând ore peste program, dar şi muncă de teren şi prezenţa la evenimente. Comparând unitatea noastră cu celelalte 42 de unităţi similare din ţară, vă pot spune că Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila s-a situat între primele patru, alături de PT Constanţa, PT Cluj şi PT Bucureşti, la toţi indicatorii. În cadrul CA Galaţi, ne situăm pe locul I în ceea ce priveşte operativitatea şi calitatea muncii", a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Fănel Mihalcea.
După ce, la 1 februarie 2014, procurorii Daniela Bratulea, Alexandra Gregorian şi Daniel Ungureanu au părăsit Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pentru a pleca la Rm. Sărat, Băileşti şi Buzău, colegii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi de la cele trei unităţi subordonate (PJ Brăila, PJ Făurei şi PJ Însurăţei) sunt solicitaţi la maxim, în condiţiile în care, anul trecut, aici s-au înregistrat nu mai puţin de 24.241 de cauze de soluţionat.
Potrivit conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în 2013 procurorii brăileni au soluţionat peste 10.000 de cauze, faţă de 8.639 în anul precedent, fiind trimişi în judecată 1.071 de inculpaţi.
"Media de lucrări pe procuror a fost, numai la PT Brăila, de 997, din care 1.072 de dosare finalizate cu 247 de rechizitorii. Rezultatele activităţii desfăşurate în 2013 sunt obţinute în condiţiile unei acute lipse de personal - procurori, personal auxiliar de specialitate şi specialist IT. Ele sunt şi rodul bunei colaborări cu IPJ Brăila, cu instanţele de judecată, cu SRI şi SIPI", a precizat prim-procurorul adjunct Fănel Mihalcea.
În 2013, urmare a muncii procurorilor, s-au recuperat prejudicii de peste 685.000 de lei, existente în 68 de dosare de evaziune fiscală. Pagubele provocate de infractori (şi nerecuperate) au fost, însă, mult mai mari. Spre exemplu, hoţii au pricinuit anul trecut pagube de 1,2 milioane de lei şi 3.854 de euro. Au fost înregistrate, de asemenea, prejudicii din comiterea infracţiunilor de înşelăciune (945.979 lei), delapidare (776.255 lei), distrugere (307.811 lei), evaziune fiscală (9.825.932 lei, 5.945 euro şi 2.030 USD) şi contrabandă (228.579 lei).
În altă ordine de idei, lipsa unui sediu adecvat reprezintă o problemă pentru procurori. Parchetele de pe lângă Tribunalul şi de pe lângă Judecătoria Brăila ocupă doar 30% din suprafaţa utilă a Palatului de Justiţie, spaţiul ocupat de procurori fiind insuficient pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii. Dosarele din arhiva curentă sunt depozitate în dulapuri metalice, direct pe holul instituţiei.
Conducerea PT Brăila a tot cerut, de câţiva ani, sprijinul Primăriei, Prefecturii şi Consiliului Judeţean pentru identificarea unui nou sediu, însă demersurile au rămas fără ecou. De parcă n-ar fi fost de ajuns, în luna ianuarie a.c., Ministerul Justiţiei a luat în discuţie, din nou, desfiinţarea Judecătoriei Însurăţei şi a Parchetului de pe lângă aceasta, ceea ce ar provoca un adevărat haos printre justiţiabili. Procurorii de la Brăila, şi-aşa sufocaţi de dosare, ar urma să soluţioneze şi cauzele preluate de la Însurăţei, dacă unitatea ar fi desfiinţată.