Completul de 9 judecători a stabilit în decizia din 2008 - prin care s-a trimis cazul în rejudecare, după ce, iniţial, dosarul averii lui Dan Ioan Popescu a fost închis - că judecătorii care soluţionaseră cauza nu au administrat niciun fel de probă pentru aflarea adevărului.
"Însă, completul special al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a comportat ca o instanţă de control judiciar şi, în sentinţa atacată, a făcut referiri numai la cele reţinute de Comisia de cercetare a averii, deşi a fost sesizată să soluţioneze cauza pe fond", au stabilit magistraţii Completului de 9 judecători de la ÎCCJ.
Potrivit deciziei amintite, judecătorii care soluţionează, din nou, dosarul trebuie să stabilească cum au fost posibile achiziţiile familiei lui Dan Ioan Popescu din 2001, 2002, 2003 cu venituri încasate în decembrie 2004.