Procesatorii de carne, revoltaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Procesatorii de carne, revoltaţi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă un consum moderat de carne roşie şi carne procesată, sau preparate, care, afirmă organizaţia, pot provoca afecţiuni canceroase. Experţii noştri şi nu numai susţin că OMS exagerează şi că nu e nici un pericol.
Carnea roşie şi preparatele din carne nu pot fi responsabile de apariţia unor forme de cancer decât dacă acestea sunt consumate în exces şi sunt tratate cu diverse substanţe chimice, a explicat, spre exemplu, Vladimir Mănăstireanu, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), organizaţie profesională ce reprezintă interesele industriei de prelucrare a cărnii şi realizează peste 60% din producţia naţională de mezeluri cu cele 50 de societăţi membre, relatează agerpres.ro.

Controlul sanitar-veterinar

„Nu poţi să incriminezi carnea roşie şi preparatele din carne ca fiind responsabile de cancer. Cancerul apare din concurenţa mai multor factori printre care şi cei alimentari. Dacă vorbim strict de carne, un consum zilnic de cantităţi excesive de carne sau de produse din carne poate produce cancer şi când spun excesiv mă refer la două kilograme de salam picant pe care îl mănânci în fiecare zi timp îndelungat. Condimentele picante pot determina iritaţii ale tubului digestiv şi împreună cu alte cauze pot să provoace şi cancer. Potenţialul cancerigen al unui preparat poate fi pus pe seama unei cărni care este tratată cu diverse substanţe chimice şi care trece de controlul sanitar-veterinar sau a unui preparat care nu a respectat reţeta, cum a fost cazul fructelor venite din Turcia contaminate cu pesticide. Însă, repet, nu putem pune strict în spinarea cărnii roşii şi a preparatelor din carne această problemă, pentru că organismul uman îşi ia proteina cea mai valoroasă în primul rând din carne, din lapte şi abia după aceea din legume şi fructe. Cancerul are cauze multiple printre care şi alimentaţia poate fi o cauză", a explicat Vladimir Mănăstireanu, fost preşedinte al Autorităţii Sanitar-Veterinare, de profesie medic veterinar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro