Problemele «Brai-cata» se agravează. Angajaţii au oprit munca timp de două zile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Problemele «Brai-cata» se agravează. Angajaţii au oprit munca timp de două zile

• muncitorii stradali ai operatorului de salubritate şi-au întrerupt activitatea marţi şi miercuri, în semn de revoltă pentru că nu şi-au mai primit salariile de cel puţin 2 luni • inspectorii ITM s-au sesizat din oficiu şi au mers, miercuri, la societate pentru a vedea despre ce este vorba şi dacă povestea salariilor restante se confirmă, urmând a demara un control în cursul zilei de joi • Primăria Municipiului s-a declarat nemulţumită de serviciile prestate de “Brai-cata”, i-a redus sectorul de activitate, iar în câteva zile va lua o decizie majoră în ceea ce priveşte viitorul contractului de salubrizare

 

Angajaţii firmei private de salubrizare “Brai-cata” au întrerupt munca, timp de două zile, supăraţi pe faptul că nu şi-au mai primit salariile de cel puţin 2 luni.  Problema nu este nouă, persistă de cel puţin un an şi nu este prima dată când muncitorii au refuzat să-şi mai îndeplinească sarcinile de serviciu. Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila cunoaşte aceste aspecte, efectuând o sumedenie de controale, în timp ce Primăria Municipiului se arată nemulţumită de serviciile prestate de “Brai-cata” cu fiecare ocazie.

Marţi şi miercuri, în jur de 15-20 de angajaţi ai firmei de salubrizare, majoritatea măturători stradali, au stat în faţa sediului societăţii de pe strada Petru Maior în prima parte a zilei, în semn de protest pentru că nu şi-au mai primit salariile de cel puţin 2 luni. “Ne tot duc cu zăhărelul că ne vor da salariile, dar deja au trecut 2 luni şi nu am văzut niciun leu! Avem şi noi familie, copii care merg la şcoală, i-am trimis fără pachet pentru că nu am avut din ce bani să cumpăr. Facem grevă, nu mai muncim! Să ne dea banii! Eu am de luat 1.600 lei pe august şi cam tot atât pe septembrie, deci 3.200 lei! Am muncit şi în weekend, ca să iau mai mulţi bani şi ei ce fac?”, ne-a declarat unul dintre muncitorii pe care i-am găsit pe treptele instituţiei. “Asistaţii social primesc ajutoarele la timp! Eu dacă am loc de muncă, muncesc zilnic, nu-mi iau salariul la zi. E corect?”, s-a mai plâns o altă angajată. “Dumneavoastră v-aţi oprit şi ne-aţi întrebat ce facem, dar ei (conducerea firmei «Brai-cata»-n.r.) nu! Nici nu-i interesează. Directorul nu mai răspunde la telefon de câteva zile”, a adăugat un alt muncitor. Cam astea erau of-urile angajaţilor care au întrerupt activitatea timp de două zile.

Miercuri, după ce s-a dus zvonul că angajaţii “Brai-cata” au intrat în “grevă”, aşa cum au numit-o ei, o echipă de inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila s-a sesizat din oficiu şi a venit la faţa locului pentru a vedea care este situaţia. Joi, urma să fie demarat controlul la societatea de salubrizare. De altfel, inspectorii ITM au trecut pragul aproape lună de lună, au trasat măsuri de conformare şi au aplicat amenzi. Concret, în perioada ianuarie 2018-iunie 2019, au fost efectuate 10 controale la “Brai-cata”, dintre care 9 au avut loc în perioada iunie 2018-iunie 2019, tematica fiind mereu aceeaşi: plata salariilor restante. După fiecare acţiune de verificare, inspectorii au stabilit măsurile pe care firma trebuie să le ia pentru a intra în legalitate, dar au aplicat şi două amenzi: una în valoare de 2.000 lei în data de 7 septembrie 2018, iar cea de-a doua în valoare de 5.000 lei pe 8 octombrie 2018. Rămâne de văzut ce vor decide acum inspectorii ITM, în urma ultimului control efectuat la societate.

Joi, angajaţii “Brai-cata” şi-au reluat activitatea, iar la primele ore ale dimineţii aceştia au putut fi văzuţi măturând străzile din municipiu. Pe trei dintre cei care au refuzat să muncească timp de două zile i-am găsit pe strada Ghioceilor, din zona Pieţei Concordia, aceştia confirmându-ne prezenţa inspectorilor ITM la societate. “Ne-au micşorat sectoarele, am înţeles că cei de la «Eco» (o altă societate de profil din Brăila-n.r.) le-au luat. Cei de la firmă ne-au promis că marţi ne primim salariile. Eu nu vreau să-mi dau demisia, până nu-mi primesc banii. Ieri (miercuri-n.r.) a venit o doamnă de la ITM, mi-a plăcut de ea cum a vorbit, deşi nu am înţeles tot, nu înţeleg limbajul lor. După ce-mi primesc banii, o să-mi caut de muncă, probabil la «Eco» sau la «Rer». Dacă aveam şi eu carte, încercam în altă parte, dar asta e. Măcar la «Eco» am auzit că dau salariile la timp. Vă rog să mă credeţi că nu mai am ce mânca! Ieri (miercuri-n.r), am mâncat o bucată de turtă dulce, atât! Şi aia mi-a dat-o o colegă, că n-am avut bani să-mi cumpăr eu”, ne-a declarat una dintre angajatele pe care am găsit-o în zona menţionată.

 

Municipalitatea, nemulţumită de activitatea «Brai-cata»

 

Veşti proaste pentru firmă vin şi din partea Primăriei Brăila! Viceprimarul Doiniţa Ciocan ne-a declarat că Municipalitatea este foarte nemulţumită de serviciile prestate de “Brai-cata”, iar în urma încetării activităţii angajaţilor timp de două zile, celelalte două firme de salubrizare cu care Primăria are contract, “Eco” şi “Rer”, s-au ocupat de zonele restante la curăţenie. “Peste câteva zile voi reveni cu informaţii concrete. Noi suntem foarte nemulţumiţi de serviciile prestate de această firmă! Din primăvară, i-am redus sectorul de activitate şi, probabil, o vom mai face, desigur, cu penalităţile aferente. Problemele pe care le-am identificat au fost inexistenţa serviciului şi prestarea parţială a serviciului. Am avut discuţii inclusiv cu managerii de la Bucureşti ai firmei şi de fiecare dată ne-au răspuns că vor reface serviciul, ne prezentau un program pentru recuperarea serviciului anterior care presupunea angajarea de personal şi investiţii. Dar nu am văzut nicio îmbunătăţire, ci din contră, îngrijorarea noastră creşte. Într-adevăr, astăzi (joi-n.r.), firma şi-a reluat activitatea, dar nu suntem mulţumiţi de calitatea serviciilor pe care le oferă. Toate aceste lucruri nu sunt o noutate, sunt consemnate şi în procese-verbale, inclusiv Poliţia Locală are cunoştinţă despre ele”, ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan. Aceasta a lăsat să se înţeleagă că, în cazul în care “Eco” şi “Rer” vor rămâne singurele firme pe partea de salubrizare şi deszăpezire în municipiu, acestea vor avea nevoie de suplimentarea numărului de angajaţi, astfel că actualii muncitori ai “Brai-cata” ar putea avea speranţa că nu vor rămâne şomeri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro