Ieri, în toată ţara, aproape 4.000 dintre elevii aflaţi în ultimul an au susţinut simularea probei pentru competenţele digitale din cadrul examenului de bacalaureat. La Brăila au fost prezenţi 757 de elevi din toate cele 23 de licee. În cadrul unui item, elevii trebuia să acceseze site-ul ministerului, însă din cauza numărului mare de accesări simultane acesta s-a blocat. Ca urmare, unii elevi au rezolvat exerciţiul respectiv mai târziu, aşa cum s-a întâmplat la "Neniţescu", "Ion Ghica" sau "Iorga", iar alţii chiar nu au reuşit să rezolve deloc în jumătatea de oră alocată, aşa cum s-a întâmplat la "Moisil". "Subiectele au fost ok, dar am avut probleme la cel care necesita legătura la Internet. Copiii nu s-au putut conecta la site-ul indicat pe toată perioada când trebuia să rezolve Fişa 1 şi au pierdut, fără voia lor, opt puncte din 13. După 13.30, site-ul a funcţionat, dar degeaba, pentru că noi trebuia să-i deconectăm de la Internet, aşa cum prevedea regulamentul", a precizat responsabilul cu laboratorul de informatică, Aurel Buţea.
Inspectorul de informatică Paul Pruş a spus că este sigur că din cauza numărului mare de accesări simultane au fost probleme, pentru că la seria următoare de evaluări, deşi a fost indicat alt site, au fost aceleaşi dificultăţi. "Dacă într-o şcoală niciun elev nu a putut accesa site-ul respectiv, ei vor primi totuşi punctele pentru acel exerciţiu. Probabil că ei au intrat mai târziu şi erau deja mulţi conectaţi. Vom sesiza ministerului această problemă şi se va rezolva. Subiectele, din câte am văzut, au fost accesibile, nu au pus probleme", a spus inspectorul Paul Pruş. În fiecare şcoală au avut acces la simulare un număr de elevi egal cu numărul de calculatoare din şcoală. Ceilalţi vor avea posibilitatea la orele de informatică să rezolve subiectele, iar restanţierii care dau bacalaureatul vor primi, la cerere, aceste subiecte pentru a le rezolva individual.
Simularea a fost organizată în fiecare unitate de învăţământ liceal şi a avut două părţi: prima de la ora 13.00, respectiv a doua de la ora 15.30. Fiecare serie a avut setul ei complet de subiecte. Varianta de subiect este compusă din două fişe de lucru. Prima fişă conţine sarcinile de lucru propuse spre rezolvare candidaţilor în condiţiile în care conexiunea la Internet este funcţională, iar a doua fişă cuprinde sarcinile de lucru propuse spre rezolvare candidaţilor după întreruperea conexiunii la Internet. Desfăşurarea simulării probei de certificare a competenţelor digitale presupune două etape, una în care candidatul are de rezolvat sarcini de lucru referitoare la domeniul "Mijloace moderne de comunicare. Reţeaua Internet", care durează între 15 şi 30 de minute şi o a doua etapă, în care candidatul are de rezolvat sarcini de lucru din celelalte domenii de competenţă, căreia i se alocă restul timpului. Candidaţii au avut de rezolvat un număr de 15-20 de itemi care vizează: concepte de bază privind sistemele de calcul, utilizarea computerului şi organizarea fişierelor/sisteme de operare, procesoare de texte, procesoare de calcul tabelar, prezentări şi baze de date. Durata totală a probei este de maxim 90 de minute, cumulat, pentru ambele etape.
Rezultatele vor fi comunicate elevilor astăzi după-amiază.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.