* la ședința extraordinară a CJ Brăila din 26 august au fost repartizate pe unități administrativ-teritoriale puțin peste 2 milioane lei din sumele defalcate din TVA alocată județului nostru * banii au ca destinație finanțarea cheltuielilor pentru drumurile județene și comunale în acest an * după cum a explicat vicepreședintele CJ Ionel Epureanu, în prezent au mai rămas 13 km de drumuri care necesită reparație, iar cu suma primită se va putea acționa pentru îndreptarea situației în cazul a 4-5 km de drumuri, a căror stare este cea mai problematică
Consiliul Județean Brăila a reușit să asfalteze deja 44 km de drum județean din întreaga suprafață propusă pentru 2022, de 57 km. Anunțul a fost făcut, recent, de către vicepreședintele Ionel Epureanu, în cadrul unei ședințe extraordinare ce a avut loc pe 26 august, tocmai pentru aprobarea unui proiect ce viza alocarea de bani către proiectele ce vizează drumurile județene și pe cele comunale. Mai precis, repartizarea a 2.012.000 lei pe unități administrativ-teritoriale din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocată Județului Brăila cu scopul amintit.
”La începutul anului, când am dat bani pentru drumurile județene, pe lucrări de întreținere, am alocat o sumă totală de 15.000.000 lei. Suma totală a plecat de la nevoile identificate atunci. Din discuțiile purtate de domnul președinte cu domnii primari și cu aparatul tehnic de specialitate. Au fost identificate reparații pe un număr de 57 de km drumuri județene. În urma execuției pe care am derulat-o până la această dată, banii respectivi, cei 15.000.000 lei, nu au mai ajuns pentru cât ne-am propus: 57 km. Avem undeva la 44 km executați, efectiv. În consecință, au rămas 13 km de drumuri care trebuiau și trebuie reparate”, a explicat Epureanu în timpul ședinței.
Acesta a punctat că utilizând cele 2 milioane lei, CJ Brăila va putea să mai repare undeva la 4-5 km de drumuri. Însă cu precizarea că totul va depinde de momentul în care se vor executa lucrările și de prețurile materialelor la acea dată. Epureanu a mai subliniat că situațiile care necesită intervenție rapidă sunt în zona Gradiștea, Romanu și în satul Tătaru (comuna Dudești).
”Este o prioritate și va intra drumul județean care face legătura între Gradiștea – Ibrianu și Maraloiu. Evident că nu vom reuși să parcurgem tot traseul respectiv. De asemenea, în zona Romanu, unde pe zona drumului județean se execută o lucrare de investiții și sunt niște șanțuri colectoare acolo. Este nevoie să venim cu un covor pentru a asigura scurgerea apelor către șanțul respectiv. O altă urgență avem în satul Tătaru. Acolo am avut niște accidente. Deci din cei 5 km încercăm să rezolvăm aceste probleme stringente. Rămânând ca diferența să o rezolvăm anul viitor pe următorul acord-cadru”, a conchis vicepreședintele CJ.
Proiectul a fost aprobat cu 22 de voturi ”pentru” și o abținere a consilierului județean PNL Vasile Cortez. La ședință au fost prezenți 23 de consilieri județeni din 30 de membri în funcție.