Cel mai bun produs al fotbalului brailean pina in 1989, Grigore Traian, o fosta glorie a sportului rege de pe plan local, traieste la limita subzistentei, impreuna cu mama sa intr-o casa modesta pe strada Mircea cel Mare din cartierul Brailita.
Desemnat in nenumarate rinduri cel mai bun fotbalist brailean, "Primaru", asa cum era cunoscut in lumea fotbalului, se afla acum imobilizat la pat. Extrema stinga, care ridica in picioare zecile de mii de spectatori pe stadionul Municipal, se lupta cu un destin nemilos. El, care nu se speria de nici un fel de adversar pe dreptunghiul verde, desi statura nu-l prea avantaja, are acum nevoie de ajutor pentru a se ridica in sezut insa nu vrea sa abandoneze lupta cu vicisitudinile vietii, este demn, orgolios inca si doreste sa invinga ultima nenorocire care s-a abatut asupra sa in urma cu sase luni.
Problemele lui Grigore Traian au inceput in urma cu aproape sase ani cind a fost disponibilizat de la serviciu si, nu mult dupa aceea, sotia sa a decis sa divorteze si l-a alungat de acasa. Nici macar fiul sau, cu care oricum nu mai vorbea de trei ani, nu l-a mai vrut acolo.
Singurul loc in care putea sa ajunga era fosta casa parinteasca.
In prima perioada nu a avut nici un fel de venit si a fost nevoit sa traiasca mult timp din pensia de un milion a mamei sale. A fost momentul in care fosta glorie braileana s-a considerat o victima a comunismului: "Am fost o victima a comunismului in sensul in care noi, fotbalistii, nu am fost lasati sa invatam o meserie pe care sa o putem practica dupa ce terminam cu sportul. Ca toti ceilalti fotbalisti, am si eu o diploma de absolvire a unei scoli profesionale, dar practic nici locul de munca de unde imi primeam salariul nu l-am cunoscut. Si este greu sa razbesti in viata daca nu stii sa faci si ceva practic din care sa-ti asiguri cit de cit existenta".
Octombrie fatidic
Ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, intr-o dimineata a lunii octombrie 2004, a constatat ca nu putea sa se mai dea jos din pat. A fost chemata Salvarea si transportat la Spitalul Judetean, sectia Neurologie. Acolo a fost diagnosticat cu pareza pe partea dreapta dar a fost trimis acasa pentru ca nu erau locuri in spital. La externare i s-a dat si o reteta pe care nu a putut sa o procure in intregime din cauza lipsei banilor.
"Nu m-am putut deplasa la medicul de familie, iar acesta nu a venit la domiciliu si cred ca doar jumatate din reteta mi-am putut permite sa o procur insa cu toate acestea m-am refacut cit de cit si puteam sa ma descurc singur", isi aminteste Grigore Traian.
Dar soarta a fost cruda cu jucatorul care facea furori pe stadion in perioada anilor '75. Pe 25 decembrie 2006 a fost imobilizat definitiv la pat. I-a aparut un punct negru care ulterior s-a extins, iar piciorul s-a umflat si s-a inrosit. Fostul fotbalist spera insa sa poata trece si peste aceasta noua problema: "Am trimitere de la doctorita Budriga si la inceputul lunii august urmeaza sa merg la Spitalul Militar din Bucuresti pentru investigatii si dupa diagnosticare probabil ca voi fi supus unei interventii chirurgicale la sectia Chirurgie cardio-vasculara", spune cu destul optimism "Primaru".
Alungat din casa pe care o primise personal de la Ovidiu Udor pentru activitatea sportiva desfasurata, acum mai are o speranta de a primi o parte din banii obtinuti prin vinzarea apartamentului, suma care i-ar permite sa incerce toate metodele medicale pentru a putea merge din nou.
Vrea un scaun pe rotile pentru a nu-si mai chinui mama
Daca pina in urma cu sase luni mai reusea sa iasa la poarta si sa poata comunica cu cei cunoscuti, care nu sint putini la numar, acum si aceasta mica bucurie i-a fost luata. Rar vecinii il mai cara pe brate la poarta pentru o gura de aer proaspat si o privire in afara peretilor casei.
Grigore Traian si-a pastrat orgoliul sau si nu vrea sa chinuiasca pe nimeni, dar din discutia purtata a lasat sa se inteleaga ca i-ar fi foarte util un scaun cu rotile care sa ii confere si lui un dram de independenta fata de mama sa care ii este unicul sprijin.
Traian nu-si acuza baiatul
Doar amintirile despre fotbal ii mai readuc zimbetul pe buze. Dar si atunci cind deapana amintiri despre fostii colegi de breasla, ofteaza. "Stelica Coman este singurul fost coleg de echipa care mai vine pe la mine. Toti au uitat de mine. Dar ce pretentii pot sa am? Daca baiatul meu nu mai vine, ceilalti nici atit. Cind esti bun esti cautat, cind esti la greu toti se indeparteaza" este concluzia la care a ajuns Traian.
Cind se aduce vorba insa despre baiat, tatal ii gaseste repede circumstante atenuante: "Este foarte ocupat, este subofiter si alearga mult, il cred ca are si el problemele lui".
11 ani in slujba fotbalului brailean
Debutul lui Grigore Traian in Divizia B s-a produs in 1969, dupa care a urmat o cariera de peste 11 ani in slujba fotbalului brailean.
Dupa un stagiu de pregatire la lotul national de juniori, la Tg. Jiu, jucatorul a primit o oferta de la Dinamo Bucuresti, el a refuzat-o insa a contat foarte mult decizia tatalui sau caruia nu-i placea uniforma de militian, astfel ca a revenit la Progresul Braila, echipa fanion a orasului pentru care a evoluat in peste 400 de partide.
"Cea mai frumoasa perioada a carierei mele a fost cea cuprinsa intre anii 1972-1978, una in care am lucrat cu mari antrenori ai Romaniei, Onisie, Titus Ozon, Nae Tataru, Robert Cozmoc. Noi am avut in acea perioada un fond bun de jucatori braileni caruia i s-au mai adaugat una-doua valori de la alte cluburi. Si cu toate acestea era greu sa promovezi pentru ca nu aveam sprijin politic. Ne-am batut in citeva rinduri la promovare cu Bacaul, Buzaul si Otelul, dar conducerile de partid de acolo au avut mai multa trecere decit noi si au promovat", isi aminteste Traian.
Cariera lui in Divizia B s-a incheiat brusc in 1980, cind directorul de atunci al Uzinei Progresul a hotarit ca toti jucatorii nascuti in 1951 sa fie exclusi din lot.
Timp de sase luni a evoluat la Laminorul si apoi o scurta perioada la Chimia. In 1984, a mai jucat sase luni la echipa fanion a orasului, la solicitarea antrenorului de atunci, Viorel Mateianu.
"Faptul ca am fost patriot si nu am plecat din fotbalul brailean nu m-a ajutat cu nimic. Ba din contra, la 28 de ani si ceva am fost dat afara din echipa, ca pe o masea stricata, cu toate ca la aceasta virsta fotbalistii mai au inca un cuvint mare de spus. Dar nu numai eu, ci si alti citiva coechipieri la fel de valorosi, Bezman, Mihalache, Simion. Nedreptatea a fost indreptata cumva in 1984 de Mateianu care m-a rechemat pentru jumatate de an la echipa mare a Brailei".
Suspectat de blat, a facut cunostinta cu beciurile Militiei
Cu toate ca a fost intotdeauna trup si suflet pentru gruparea la care a activat Grigore Traian a trecut si printr-un episod mai putin placut in 1975, cind impreuna cu Ologu au fost suspectati de un meci aranjat.
In acel an cea de-a doua echipa a Brailei, Chimia, avea sansa sa se mentina in Divizia B daca remiza in ultima etapa iar FCM Braila (fosta Progresul) invingea Stiinta Bacau, pe Municipal, echipa bacaoana fiind principala contracandidata a chimistilor la mentinerea in acest esalon. Chimia si-a realizat obiectivul si a remizat in deplasare insa FCM Braila a incheiat tot la egalitate, 2-2, partida de pe teren propriu cu Stiinta Bacau, fapt ce a declansat un adevarat "seism" la nivelul orasului. Primii tapi ispasitori au fost scosi Ologu si Traian. Ambii au fost arestati la ora 4 dimineata si timp de 19 ore au dat "extemporale" dar in cele din urma au fost eliberati, iar ancheta ulterioara avea sa ii disculpe.
"In vremea aceea nu se faceau blaturi pentru ca Militia si Securitatea erau cu ochii pe noi. Cel putin la nivelul nostru nu se putea face asa ceva. Fusese un precedent prin 1965, cind echipa a retrogradat din Divizia B si de atunci fotbalistii au fost urmariti in mod special. Dar asta nu inseamna ca nu am trecut si eu prin beciurile Militiei. Am fost arestat impreuna cu Ologu si dupa 19 ore ne-au trimis acasa sa aducem banii pe care se presupunea ca i-am primit de la Stiinta Bacau. Am raspuns ca preferam sa raminem in continuare in arest caci de acasa nu avem ce bani sa aducem. Probabil ca i-am convins pentru ca ulterior ancheta a luat o alta turnura, si alti oameni au fost incriminati", povesteste "Primaru".
Pentru a nu pleca la rivala Otelul, fostul prim-secretar i-a asfaltat strada si i-a pus statia de autobuz in fata casei
Episodul petrecut le-a lasat un gust amar celor doi si i-a facut sa incerce sa evadeze din orasul in care loialitatea le era pusa la indoiala. Traian si Ologu au negociat cu Otelul Galati, care la semnatura le-ar fi dat cite 50.000 lei, dar la revenirea in Braila au avut o surpriza. Desi credeau ca nimeni nu cunoaste intentia lor, la gara fluviala ii astepta masina prim-secretarului Anton Lungu, 1-BR-120, care avea sarcina sa-i transporte in cel mai scurt timp la Consiliu, iar aici au primit invitatia de a se prezenta a doua zi la prima ora pentru discutii.
A doua zi dimineata nu s-a prezentat decit Grigore Traian, pentru ca Ologu plecase noaptea la Resita, oras care avea echipa in Divizia A.
Intilnirea a fost scurta si la obiect, iar Traian a primit ce si-a dorit, chiar si o solicitare ce parea nastrusnica: "I-am cerut cinci mii de lei pentru un concediu la mare si mi-a spus ca se rezolva. M-a intrebat ce altceva mai vreau si atunci i-am raspuns, mai mult in gluma, ca vreau sa fie asfaltata strada pe care stateau parintii mei, iar autobuzul 14 sa aiba statie, si la dus si la intors, in fata casei lor. Si vreau sa va spun ca totul a fost realizat in jumatate de an, iar eu am ramas in continuare la Braila".
O echipa de aur
Traian Grigore nu are prea multe amintiri palpabile, mai bine spus poze din acea perioada, dar are totusi citeva la care tine ca la ochii din cap. Pe una dintre ele o considera foarte importanta. Cea in care are alaturi de el o echipa care acum s-ar fi putut descurca pe prima scena a fotbalului romanesc. Aceasta fotografie se afla alaturi de o iconita la capul patului in care este "tintuita", 24 de ore din 24 fosta glorie braileana.
In fotografie se afla urmatorii: Dan Barbulescu, antrenorul de atunci, Enachescu, Alecu, Telegraf, Huba, Simion, Trifina, Bezman, Luca, Trofin si antrenorul principal, Robert Cozmoc, iar pe celalalt rind, Moroianu, Mihalache, Vlad, Traian, Bulancea, Panturu, B. Dumitru si maseorul Serba.
"A fost liderul echipei" sustine Dumitru Bulancea
""Johny" sau "Primaru", aceasta a doua denumire a sa era de fapt cea pe care o purtase si tatal sau pe vremea cind juca fotbal a fost liderul nostru. Era mic de statura, dar foarte inimos, iar cind se enerva nu-i statea nimeni in cale, indiferent ca se afla pe terenul de joc sau in vestiar. El reusea sa ne scoata din cele mai grele momente deoarece avea un talent iesit din comun", isi aminteste Dumitru Bulancea, un alt jucator care a face parte din galeria marilor glorii brailene.
Sursa citata a mentionat citeva momente de la apogeul carierei lui Grigore Traian: " In 1977 am jucat cu Politehnica Timisoara in sferturile Cupei Romaniei la Ploiesti si am reusit sa eliminam divizionara A pregatita atunci de Angelo Niculescu cu 3-1. "Primaru" i-a avut atunci ca adversari pe Paltinisan si Mehedintu si cu toate acestea nu s-a speriat, a fost cel mai bun jucator de pe teren, a marcat si un gol, celelalte doua fiind inscrise de Alecu si Panturu. La final reputatul antrenor timisorean l-a felicitat si a declarat ca Traian a demonstrat valoare de primul esalon fotbalistic, nu jucatorii sai. Toate galeriile din tara il cunosteau si afisau bannere cu diferite ipostaze care il prezentau pe "Johny". De exemplu, la Buzau era unul cu un cap de mort, imagini dintre acelea care se posteaza pe stilpii de inalta tensiune, iar la Piatra Neamt unul in care il prezenta ca pe "vulturul plesuv de la Dunare". In ambele meciuri Grigore s-a remarcat in mod deosebit, practic el a fost cel care a transat victoria, pentru ca la Ceahlaul a realizat un hat-trick, iar la Gloria a marcat de asemenea golul victoriei. Ce sa spun, era un jucator respectat pe toate stadioanele. Fara sa exagerez, cred ca mult timp a fost cea mai buna extrema din seria noastra", a concluzionat Dumitru Bulancea.
Desemnat in nenumarate rinduri cel mai bun fotbalist brailean, "Primaru", asa cum era cunoscut in lumea fotbalului, se afla acum imobilizat la pat. Extrema stinga, care ridica in picioare zecile de mii de spectatori pe stadionul Municipal, se lupta cu un destin nemilos. El, care nu se speria de nici un fel de adversar pe dreptunghiul verde, desi statura nu-l prea avantaja, are acum nevoie de ajutor pentru a se ridica in sezut insa nu vrea sa abandoneze lupta cu vicisitudinile vietii, este demn, orgolios inca si doreste sa invinga ultima nenorocire care s-a abatut asupra sa in urma cu sase luni.
Problemele lui Grigore Traian au inceput in urma cu aproape sase ani cind a fost disponibilizat de la serviciu si, nu mult dupa aceea, sotia sa a decis sa divorteze si l-a alungat de acasa. Nici macar fiul sau, cu care oricum nu mai vorbea de trei ani, nu l-a mai vrut acolo.
Singurul loc in care putea sa ajunga era fosta casa parinteasca.
In prima perioada nu a avut nici un fel de venit si a fost nevoit sa traiasca mult timp din pensia de un milion a mamei sale. A fost momentul in care fosta glorie braileana s-a considerat o victima a comunismului: "Am fost o victima a comunismului in sensul in care noi, fotbalistii, nu am fost lasati sa invatam o meserie pe care sa o putem practica dupa ce terminam cu sportul. Ca toti ceilalti fotbalisti, am si eu o diploma de absolvire a unei scoli profesionale, dar practic nici locul de munca de unde imi primeam salariul nu l-am cunoscut. Si este greu sa razbesti in viata daca nu stii sa faci si ceva practic din care sa-ti asiguri cit de cit existenta".
Octombrie fatidic
Ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, intr-o dimineata a lunii octombrie 2004, a constatat ca nu putea sa se mai dea jos din pat. A fost chemata Salvarea si transportat la Spitalul Judetean, sectia Neurologie. Acolo a fost diagnosticat cu pareza pe partea dreapta dar a fost trimis acasa pentru ca nu erau locuri in spital. La externare i s-a dat si o reteta pe care nu a putut sa o procure in intregime din cauza lipsei banilor.
"Nu m-am putut deplasa la medicul de familie, iar acesta nu a venit la domiciliu si cred ca doar jumatate din reteta mi-am putut permite sa o procur insa cu toate acestea m-am refacut cit de cit si puteam sa ma descurc singur", isi aminteste Grigore Traian.
Dar soarta a fost cruda cu jucatorul care facea furori pe stadion in perioada anilor '75. Pe 25 decembrie 2006 a fost imobilizat definitiv la pat. I-a aparut un punct negru care ulterior s-a extins, iar piciorul s-a umflat si s-a inrosit. Fostul fotbalist spera insa sa poata trece si peste aceasta noua problema: "Am trimitere de la doctorita Budriga si la inceputul lunii august urmeaza sa merg la Spitalul Militar din Bucuresti pentru investigatii si dupa diagnosticare probabil ca voi fi supus unei interventii chirurgicale la sectia Chirurgie cardio-vasculara", spune cu destul optimism "Primaru".
Alungat din casa pe care o primise personal de la Ovidiu Udor pentru activitatea sportiva desfasurata, acum mai are o speranta de a primi o parte din banii obtinuti prin vinzarea apartamentului, suma care i-ar permite sa incerce toate metodele medicale pentru a putea merge din nou.
Vrea un scaun pe rotile pentru a nu-si mai chinui mama
Daca pina in urma cu sase luni mai reusea sa iasa la poarta si sa poata comunica cu cei cunoscuti, care nu sint putini la numar, acum si aceasta mica bucurie i-a fost luata. Rar vecinii il mai cara pe brate la poarta pentru o gura de aer proaspat si o privire in afara peretilor casei.
Grigore Traian si-a pastrat orgoliul sau si nu vrea sa chinuiasca pe nimeni, dar din discutia purtata a lasat sa se inteleaga ca i-ar fi foarte util un scaun cu rotile care sa ii confere si lui un dram de independenta fata de mama sa care ii este unicul sprijin.
Traian nu-si acuza baiatul
Doar amintirile despre fotbal ii mai readuc zimbetul pe buze. Dar si atunci cind deapana amintiri despre fostii colegi de breasla, ofteaza. "Stelica Coman este singurul fost coleg de echipa care mai vine pe la mine. Toti au uitat de mine. Dar ce pretentii pot sa am? Daca baiatul meu nu mai vine, ceilalti nici atit. Cind esti bun esti cautat, cind esti la greu toti se indeparteaza" este concluzia la care a ajuns Traian.
Cind se aduce vorba insa despre baiat, tatal ii gaseste repede circumstante atenuante: "Este foarte ocupat, este subofiter si alearga mult, il cred ca are si el problemele lui".
11 ani in slujba fotbalului brailean
Debutul lui Grigore Traian in Divizia B s-a produs in 1969, dupa care a urmat o cariera de peste 11 ani in slujba fotbalului brailean.
Dupa un stagiu de pregatire la lotul national de juniori, la Tg. Jiu, jucatorul a primit o oferta de la Dinamo Bucuresti, el a refuzat-o insa a contat foarte mult decizia tatalui sau caruia nu-i placea uniforma de militian, astfel ca a revenit la Progresul Braila, echipa fanion a orasului pentru care a evoluat in peste 400 de partide.
"Cea mai frumoasa perioada a carierei mele a fost cea cuprinsa intre anii 1972-1978, una in care am lucrat cu mari antrenori ai Romaniei, Onisie, Titus Ozon, Nae Tataru, Robert Cozmoc. Noi am avut in acea perioada un fond bun de jucatori braileni caruia i s-au mai adaugat una-doua valori de la alte cluburi. Si cu toate acestea era greu sa promovezi pentru ca nu aveam sprijin politic. Ne-am batut in citeva rinduri la promovare cu Bacaul, Buzaul si Otelul, dar conducerile de partid de acolo au avut mai multa trecere decit noi si au promovat", isi aminteste Traian.
Cariera lui in Divizia B s-a incheiat brusc in 1980, cind directorul de atunci al Uzinei Progresul a hotarit ca toti jucatorii nascuti in 1951 sa fie exclusi din lot.
Timp de sase luni a evoluat la Laminorul si apoi o scurta perioada la Chimia. In 1984, a mai jucat sase luni la echipa fanion a orasului, la solicitarea antrenorului de atunci, Viorel Mateianu.
"Faptul ca am fost patriot si nu am plecat din fotbalul brailean nu m-a ajutat cu nimic. Ba din contra, la 28 de ani si ceva am fost dat afara din echipa, ca pe o masea stricata, cu toate ca la aceasta virsta fotbalistii mai au inca un cuvint mare de spus. Dar nu numai eu, ci si alti citiva coechipieri la fel de valorosi, Bezman, Mihalache, Simion. Nedreptatea a fost indreptata cumva in 1984 de Mateianu care m-a rechemat pentru jumatate de an la echipa mare a Brailei".
Suspectat de blat, a facut cunostinta cu beciurile Militiei
Cu toate ca a fost intotdeauna trup si suflet pentru gruparea la care a activat Grigore Traian a trecut si printr-un episod mai putin placut in 1975, cind impreuna cu Ologu au fost suspectati de un meci aranjat.
In acel an cea de-a doua echipa a Brailei, Chimia, avea sansa sa se mentina in Divizia B daca remiza in ultima etapa iar FCM Braila (fosta Progresul) invingea Stiinta Bacau, pe Municipal, echipa bacaoana fiind principala contracandidata a chimistilor la mentinerea in acest esalon. Chimia si-a realizat obiectivul si a remizat in deplasare insa FCM Braila a incheiat tot la egalitate, 2-2, partida de pe teren propriu cu Stiinta Bacau, fapt ce a declansat un adevarat "seism" la nivelul orasului. Primii tapi ispasitori au fost scosi Ologu si Traian. Ambii au fost arestati la ora 4 dimineata si timp de 19 ore au dat "extemporale" dar in cele din urma au fost eliberati, iar ancheta ulterioara avea sa ii disculpe.
"In vremea aceea nu se faceau blaturi pentru ca Militia si Securitatea erau cu ochii pe noi. Cel putin la nivelul nostru nu se putea face asa ceva. Fusese un precedent prin 1965, cind echipa a retrogradat din Divizia B si de atunci fotbalistii au fost urmariti in mod special. Dar asta nu inseamna ca nu am trecut si eu prin beciurile Militiei. Am fost arestat impreuna cu Ologu si dupa 19 ore ne-au trimis acasa sa aducem banii pe care se presupunea ca i-am primit de la Stiinta Bacau. Am raspuns ca preferam sa raminem in continuare in arest caci de acasa nu avem ce bani sa aducem. Probabil ca i-am convins pentru ca ulterior ancheta a luat o alta turnura, si alti oameni au fost incriminati", povesteste "Primaru".
Pentru a nu pleca la rivala Otelul, fostul prim-secretar i-a asfaltat strada si i-a pus statia de autobuz in fata casei
Episodul petrecut le-a lasat un gust amar celor doi si i-a facut sa incerce sa evadeze din orasul in care loialitatea le era pusa la indoiala. Traian si Ologu au negociat cu Otelul Galati, care la semnatura le-ar fi dat cite 50.000 lei, dar la revenirea in Braila au avut o surpriza. Desi credeau ca nimeni nu cunoaste intentia lor, la gara fluviala ii astepta masina prim-secretarului Anton Lungu, 1-BR-120, care avea sarcina sa-i transporte in cel mai scurt timp la Consiliu, iar aici au primit invitatia de a se prezenta a doua zi la prima ora pentru discutii.
A doua zi dimineata nu s-a prezentat decit Grigore Traian, pentru ca Ologu plecase noaptea la Resita, oras care avea echipa in Divizia A.
Intilnirea a fost scurta si la obiect, iar Traian a primit ce si-a dorit, chiar si o solicitare ce parea nastrusnica: "I-am cerut cinci mii de lei pentru un concediu la mare si mi-a spus ca se rezolva. M-a intrebat ce altceva mai vreau si atunci i-am raspuns, mai mult in gluma, ca vreau sa fie asfaltata strada pe care stateau parintii mei, iar autobuzul 14 sa aiba statie, si la dus si la intors, in fata casei lor. Si vreau sa va spun ca totul a fost realizat in jumatate de an, iar eu am ramas in continuare la Braila".
O echipa de aur
Traian Grigore nu are prea multe amintiri palpabile, mai bine spus poze din acea perioada, dar are totusi citeva la care tine ca la ochii din cap. Pe una dintre ele o considera foarte importanta. Cea in care are alaturi de el o echipa care acum s-ar fi putut descurca pe prima scena a fotbalului romanesc. Aceasta fotografie se afla alaturi de o iconita la capul patului in care este "tintuita", 24 de ore din 24 fosta glorie braileana.
In fotografie se afla urmatorii: Dan Barbulescu, antrenorul de atunci, Enachescu, Alecu, Telegraf, Huba, Simion, Trifina, Bezman, Luca, Trofin si antrenorul principal, Robert Cozmoc, iar pe celalalt rind, Moroianu, Mihalache, Vlad, Traian, Bulancea, Panturu, B. Dumitru si maseorul Serba.
"A fost liderul echipei" sustine Dumitru Bulancea
""Johny" sau "Primaru", aceasta a doua denumire a sa era de fapt cea pe care o purtase si tatal sau pe vremea cind juca fotbal a fost liderul nostru. Era mic de statura, dar foarte inimos, iar cind se enerva nu-i statea nimeni in cale, indiferent ca se afla pe terenul de joc sau in vestiar. El reusea sa ne scoata din cele mai grele momente deoarece avea un talent iesit din comun", isi aminteste Dumitru Bulancea, un alt jucator care a face parte din galeria marilor glorii brailene.
Sursa citata a mentionat citeva momente de la apogeul carierei lui Grigore Traian: " In 1977 am jucat cu Politehnica Timisoara in sferturile Cupei Romaniei la Ploiesti si am reusit sa eliminam divizionara A pregatita atunci de Angelo Niculescu cu 3-1. "Primaru" i-a avut atunci ca adversari pe Paltinisan si Mehedintu si cu toate acestea nu s-a speriat, a fost cel mai bun jucator de pe teren, a marcat si un gol, celelalte doua fiind inscrise de Alecu si Panturu. La final reputatul antrenor timisorean l-a felicitat si a declarat ca Traian a demonstrat valoare de primul esalon fotbalistic, nu jucatorii sai. Toate galeriile din tara il cunosteau si afisau bannere cu diferite ipostaze care il prezentau pe "Johny". De exemplu, la Buzau era unul cu un cap de mort, imagini dintre acelea care se posteaza pe stilpii de inalta tensiune, iar la Piatra Neamt unul in care il prezenta ca pe "vulturul plesuv de la Dunare". In ambele meciuri Grigore s-a remarcat in mod deosebit, practic el a fost cel care a transat victoria, pentru ca la Ceahlaul a realizat un hat-trick, iar la Gloria a marcat de asemenea golul victoriei. Ce sa spun, era un jucator respectat pe toate stadioanele. Fara sa exagerez, cred ca mult timp a fost cea mai buna extrema din seria noastra", a concluzionat Dumitru Bulancea.
