Un brăilean de 40 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volanul unui autoturism neînmatriculat.
În ziua de 16 aprilie, la ora 15.10, Victor N. a fost oprit în trafic de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, pe strada Şcolilor, la intersecţia cu strada Mihai Bravu. "Acesta conducea autoturismul proprietatea tatălui său, având plăcuţele cu numărul provizoriu de înmatriculare expirate din data de 29.03.2014. În urma verificărilor a reieşit că plăcuţele aparţin unui alt autoturism", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Pe numele bărbatului de 40 de ani a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.