• un brăilean de 31 de ani a fost oprit din drum de poliţişti, pe Calea Călăraşilor
Deşi nu mai avea permis, un brăilean s-a încumetat să se urce la volanul autoturismului pentru a face o plimbare. Numai că i-au ieşit poliţiştii în cale.
La data de 17 septembrie, ora 18.20, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pentru control, pe un brăilean de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călăraşilor din municipiu. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.