În zilele de 24 şi 25 mai, între orele 15.00 - 3.00, poliţiştii din Făurei au pornit la "vânătoare" de scandalagii, în discoteci şi baruri, şoferii teribilişti fiind şi ei în vizor. Amenzile aplicate celor certaţi cu legea au fost în valoare totală de 4.760 de lei. Un şofer vitezoman a picat în plasa oamenilor legii. Poliţiştii l-au depistat Cristian B., din municipiul Brăila, care conducea autoturismul, pe DN 2B, în afara localităţii Surdila Greci, cu viteza de 142 km/h, fapt înregistrat cu aparatul radar. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 765 de lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere.
Sâmbătă, rutieriştii şi lucrătorii poliţiilor orăşeneşti şi posturilor de poliţie arondate au desfăşurat o acţiune, pe drumurile naţionale din judeţul, pe linia transportul public de persoane. Au fost controlate 112 autovehicule şi s-au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 19 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, valoarea totală a amenzilor fiind de 10.040 de lei.