Mergi la conţinutul principal

Prins cu un pistol neletal, în loc public

Poliţiştii au stabilit că acesta, în baza certificatului de deţinător, eliberat de IPJ Brăila, la data de 29.05.2006, este posesor al pistolului neletal, de calibru 9 mm. Documentul îi conferă doar dreptul de deţinere a pistolului la domiciliu şi nu portul acestuia. "Pistolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, conform prevederilor Art. 342, alin.2 din Codul Penal", a precizat insp. principal Jenel ŞOgor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro