Principesa enumeră şi priorităţile pentru un viitor mai bun al ţării: "În România ar trebui să se întâmple, în primul rând, o renaştere morală. Apoi, câteva lucruri practice, de la construirea infrastructurii, la respectarea legii patrimoniului cultural, dar şi de mediu. Acestea sunt lucruri absolut esenţiale pentru ca România să poată merge înainte".
În acelaşi interviu, Principesa Margareta se arată mirată de "blocajul" în care s-ar afla românii, în opinia sa, din pricina celor care îi conduc. "Eu am încredere în români: sunt energici, inteligenţi, creativi, au o inimă mare. Nu ştiu însă de ce aceste persoane care îi conduc, nu îi duc mai departe. Sunt blocaţi. Nu îmi explic acest blocaj", afirmă Principesa.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.