Al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, Prinţul George de Cambridge a împlinit doi ani, aniversare sărbătorită în familie, departe de polemica declanşată de o serie de fotografii datând in 1930 şi publicate recent de The Sun, în care actuala regină, atunci în vârstă de şase ani, făcea salutul nazist. Spre deosebire de botezul prinţesei Charlotte de acum două săptămâni, ziua lui George s-a desfăşurat departe de camerele de luat vederi, la Anmer Hall (Norfolk).
„Vor petrece ziua în privat, ca o familie", a declarat un purtător de cuvânt al palatului Kensington, care gestionează relaţiile publice ale prinţilor William şi Harry. Prinţul William, pilot de elicopter-ambulanţă de săptămâna trecută, a spus la preluarea noii sale activităţi că apreciază noua sa viaţă de familie în patru, considerând-o pe Charlotte (care s-a născut în 2 mai) „mica bucurie venită din rai", iar pe George, „micul şnapan".
O familie normală
William, Kate, George şi Charlotte au apărut prima oară împreună la botezul micii Charlotte Elisabeth Diana, în 5 iulie, la biserica Saint Mary Magdalene din Sandringham. A fost a cincea apariţie publică a prinţului George. Dorind să arate ca o familie normală, William şi Kate limitează pe cât posibil ieşirile publice ale copiilor lor, dar postează fotografii. Astfel a apărut marţi în presă o fotografie cu George zâmbitor în braţele tatălui său. „După recentele evenimente care au implicat fotografii private ale unor membri ai familiei regale, este posibil ca orice fotografie de la aniversare să fie strict controlată", a comentat Times.
Cu ocazia primei aniversări a fiului lor, Kate şi William au publicat trei fotografii oficiale, în care George făcea primii paşi, înconjurat de părinţi şi de cokerul lor negru, Lupo, sau jucându-se cu un fluture la Muzeul de Istorie Naturală. Deşi aniversarea se dorea normală, cu tort pregătit de Kate şi o mică petrecere în familie, George a primit circa 700 de cadouri din toată lumea, printre care un minunat căluţ de lemn oferit de preşedintele american Barack Obama.
Un trecut stânjenitor
George Alexander Louis, născut în 22 iulie 2013, avea doar 27 de ore când a apărut prima oară în faţa camerelor de filmat, în faţa maternităţii St Mary din Londra. El constituie în prezent una dintre cele mai bune arme de comunicare ale familiei regale, care doreşte să îşi îmbunătăţească imaginea, lăsând în urmă un trecut stânjenitor uneori sau scandaluri de moravuri ca cel în care este implicat prinţul Andrew, acuzat la începutul lunii ianuarie de relaţii sexuale cu o minoră în 2001, notează agerpres.ro.