Prinşi cu peste un kilogram de droguri, au vrut să scape de arest. Fără succes | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prinşi cu peste un kilogram de droguri, au vrut să scape de arest. Fără succes

arestaţi preventiv la jumătatea lunii iunie, inculpaţii A. F., C. D. şi S. P., prinşi cu un colet cu droguri adus din Spania, au tot sperat că scapă •cei trei brăileni rămân în spatele gratiilor, ultima prelungire a arestării fiind dispusă la jumătatea lunii septembrie, de Tribunalul Galaţi

 

Veşti proaste pentru brăilenii prinşi cu un colet de droguri adus din Spania. Arestaţi preventiv la jumătatea lunii iunie, inculpaţii A. F., C. D. şi S. P., prinşi cu un colet cu droguri adus din Spania, au tot sperat că scapă. Cei trei brăileni rămân în spatele gratiilor, ultima prelungire a arestării fiind dispusă la jumătatea lunii septembrie, de Tribunalul Galaţi. “Admite propunerea formulată de DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi. În baza art. 236 Cod Procedură Penală dispune prelungirea măsurii arestării preventive dispuse în privinţa inculpaţilor majori: F. A., C.D. şi S.P., pe o durată de 30 de zile, de la 17.09.2020 la 16.10.2020 inclusiv”, este soluţia magistraţilor Tribunalului Galaţi din data de 14 septembrie.

Reamintim că, la data de 18 iunie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Galaţi au surprins în flagrant delict, într-un autoturism, la intrarea în municipiul Brăila, doi bărbaţi, de 21 şi 26 de ani, ambii din municipiul Brăila. Aceştia aveau asupra lor un colet ce conţinea droguri de risc şi de mare risc. Potrivit anchetatorilor, în coletul expediat din Spania, au fost descoperite, disimulate printre mai multe articole vestimentare şi medii de stocare, 896 de grame de marijuana, 674 de grame de haşiş şi aproximativ 20 de grame de cocaină. Ulterior, a fost identificat şi destinatarul coletului, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro