Doi tineri care cărau mai multe obiecte metalice furate, pentru a le duce la un centru de colectare a deşeurilor din fier, au fost opriţi din drum de poliţişti
În ziua de 7 aprilie, la ora 13.40, judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au observat două persoane care se deplasau pe strada Lotrului, dinspre strada Comuna din Paris spre Al. Vlahuţă. "Acestea cărau în spate mai multe obiecte metalice, ajungând la un centru de colectare a deşeurilor din fier. Poliţiştii i-au legitimat pe cei doi şi au stabilit că se numesc V. Viorel (28 de ani) şi V.M. (14 ani), ambii din municipiul Brăila. Ei au declarat că au sustras respectivele obiecte dintr-un imobil situat în municipiu, prejudiciul creat fiind de 50 de lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Tinerii puşi pe furat s-au ales cu dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat. Cercetările au fost extinse, stabilindu-se că cei doi au mai comis un furt din acelaşi imobil, pe 5 aprilie, fapta fiind înregistrată în evidenţe cu autori necunoscuţi.