Primul turneu play-off la oină a fost găzduit de comuna Tătaru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primul turneu play-off la oină a fost găzduit de comuna Tătaru

Şi, ca de fiecare dată când au fost organizate competiţii de oină la Tătaru, organizatorii au oferit condiţii foarte bune pentru desfăşurarea turneului, lucru apreciat de către toţi participantii.
Temperatura ridicată şi-a pus, însă, amprenta asupra evoluţiei jucatorilor celor patru echipe participante, aceştia nereuşind întotdeauna execuţiile dorite.
La finalul turneului clasamentul a fost următorul: 1 Frontiera Tomis Constanţa 22 puncte, 2 Biruinţa Gherăeşti Neamţ 20 puncte,
3 Straja Bucureşti 18 p, 4 Energia Râmnicelu 12 p.
Titlul de campionă naţională la seniori se va decide în luna septembrie, în localitatea Horia, din judeţul Constanţa, când se va disputa ultimul turneu play-off.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro