Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi şi s-a stabilit primul termen de judecată la data de 17 noiembrie, numai că magistraţii au dispus amânarea pentru luna decembrie: „pentru legala constituire a completului de judecată, precum şi pentru lipsa de apărare”. Achitările date de la Tribunalul Vrancea, în luna aprilie, în dosarul cu acuzații de fapte de corupție la adresa fostului președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, și altor funcționari, au fost contestate de procurorii anticorupție.
Dosarul «Stancu vs. DNA». La data de 17 noiembrie a fost primul termen de judecată la Curtea de Apel Galaţi în acest dosar cu acuzaţii de infracţiuni de corupţie la adresa fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, și altor funcționari din cadrul CJ, însă magistraţii au dispus amânarea pentru luna decembrie. Motivul amânării cauzei, pentru data de 9 decembrie, a fost următorul: „pentru legala constituire a completului de judecată, precum şi pentru lipsa de apărare”.
La începutul lunii august, dosarul cu acuzații de fapte de corupție a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, asta după ce achitările date de la Tribunalul Vrancea, în luna aprilie, au fost contestate de procurorii anticorupție.
Se așteaptă sentința finală în dosarul cu infracțiuni de corupție în care cap de listă este fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
Reamintim că, la ședința din data de 7 aprilie, magistrații Tribunalului Vrancea au dat sentința în acest dosar, iar fostul șef al CJ Brăila a scăpat de condamnare, fiind achitat, alături de el fiind achitați și ceilalți inculpați din dosar, persoane fizice și juridice. Soluția nu era însă definitivă, iar procurorii nu au stat prea mult pe gânduri și au formulat apel împotriva deciziei primei instanțe.
După cum v-am informat în ediţiile anterioare, în octombrie 2014, DNA - Serviciul Teritorial Galați a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija și a altor 12 funcționari, salariați ai CJ Brăila. Pe lista inculpaților apar și trei societăți de construcții prin care s-ar fi derulat întreaga afacere, alături de cei doi administratori, numărul total al celor trimiși în fața instanței ridicându-se la 19.
Procurorii DNA susțineau că “modul în care au fost organizate licitațiile și în care s-au derulat procedurile de achiziție publică, în perioada 2009-2011, a condus ca SC TANCRAD SRL Galați, SC TANCRAD Construct SRL Brăila și SC CONCIVIA SA Brăila să dețină monopolul lucrărilor licitate (în sens comun) de Consiliul Județean Brăila, fiind practic singurele firme care participă și câștigă contractele de achiziție publică pe plan local și județean”.
Potrivit procurorilor anticorupție, cele șase contracte la atribuirea cărora au fost favorizate cele trei firme agreate de reprezentanții Consiliului Județean Brăila se referă la: Lucrări de întreținere curentă, pe timp de iarnă, a drumurilor județene, 2009-2010; Servicii de expertiză tehnică și lucrări de reparare și amenajare imobil situat în Șoseaua Buzăului, nr. 3A, Brăila; Lucrări de reabilitare, amenajare și modernizare spații medicale în proiectul “Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila; Lucrări suplimentare specifice pentru realizarea, amenajarea și modernizarea spațiilor medicale din proiectul “Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila”; Lucrări de reabilitare, amenajare și modernizare spații medicale în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila; Lucrări suplimentare în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila.
Mai departe, instanţa superioară va da sentinţa în acest caz.