• judecătorii Tribunalului Galaţi, unde se află înregistrat dosarul, au stabilit ca judecata în această cauză să înceapă în data de 8 mai 2017 • instanţa a respins cererea inculpatului Ciolcă Dan Ştefan, de ridicare a măsurii controlului judiciar
În dosarul «Mafia Cerealelor» poate începe efectiv judecata. Cel puţin asta se arată pe site-ul Tribunalului Galaţi, unde a fost înregistrat dosarul, instanţa stabilind ca prim termen de judecată data de 8 mai 2017, infracţiunea de care sunt acuzaţi inculpaţii fiind aceea de constituire a unui grup infracţional organizat. În martie, instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Galaţi, a respins excepţiile invocate şi a dispus începerea judecăţii în cauză. Inculpaţii persoane fizice sunt Ciolcă Dan-Ştefan, Craiu Dan-Lucian, Surueanu Virgil, Ştergărel Constantin, Bibic Marius-Mărgărit, Stanciu Denis-Ciprian, Chesnoiu Viorel Gheorghe, Budur Gigel, Ciobotaru Răzvan-Ionuţ, Nicoară Damian, Băjenaru Ionel, Băjenaru Alexandra, Prună Neculai, Prună Marius-Gabriel, Zeleş Marius-Laurenţiu, Zeleş Mihaela, Petrescu Ionuţ, Marinescu Vasile, Dewald Pompiliu-Nelu, Brînză Matache-Marius, Marinescu Cătălin, Moroianu Florentin. La categoria persoane juridice inculpate, sunt menţionate SC “Energolast” SRL Bucureşti, SC “Kobus Romanov Global Trading” SRL Tecuci, SC “Cerevimar” SRL Brăila, SC “Tenom Prod Serv” SRL Bucureşti, SC “Grainsica Group” SRL Brăila, SC “New Speed Generation Trans” SRL Călăraşi, SC “Agroberin” SRL Bucureşti, SC “Andgri Trans” SRL Brăila, SC “Ulisse Trading” SRL Bucureşti, SC “Nelbinvest” SRL Buzău, SC “Eliangis” SRL Brăila, SC “Romnef” SRL Galaţi, SC “Suintest” SRL Galaţi, SC “Nicsoragro” SRL Galaţi, SC “General Agro International” SRL Bucureşti, SC “Transexped Agro” SRL Vădeni, judeţul Brăila, SC “Briocereal” SRL Brăila, SC “Hotliv Construct” SRL Bucureşti, SC “Gedriagri” SRL Brăila şi SC “Isocorr” SRL Brăila.
Faţă de cei judecaţi în acest dosar s-a menţinut măsura controlului judiciar, chiar dacă unii inculpaţi au cerut ridicarea acestei măsuri. La jumătatea lunii aprilie, instanţa a respins cererea inculpatului Ciolcă Dan Ştefan de constatare a încetării de drept a măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de acesta, ca nefondată. În plus, după cum se arată pe site-ul instanţei, a fost respinsă şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Galaţi privind verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar. “Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Ciolcă Dan Ştefan, Craiu Dan Lucian, Surueanu Virgil, Ştergărel Constantin, Bibic Marius Mărgărit, Stanciu Denis-Ciprian, Budur Gigel, Băjenaru Alexandra, Zeleş Mihaela, Marinescu Vasile, Dewald Pompiliu-Nelu, Brînză Matache-Marius, Marinescu Cătălin, Nicoară Damian, Chesnoiu Viorel Gheorghe, Băjenaru Ionel, Prună Neculai, Prună Marius Gabriel, Zeleş Marius Laurenţiu, Petrescu Ionuţ şi Moroianu Florentin. Menţine ca fiind legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţi”, este soluţia dată de Tribunalul Galaţi.
Pentru a nu risca să ajungă în spatele gratiilor, inculpaţii au anumite obligaţii cât timp sunt puşi sub control judiciar. Ei trebuie să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze instanţa cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor conform programului de supraveghere. Pe perioada controlului judiciar, inculpaţii nu au voie să părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată şi nici să comunice unii cu ceilalţi sau cu martorii din dosar.
Instanţa a desemnat inspectoratele de poliţie a judeţelor de domiciliu ca organe de supraveghere a respectării obligaţiilor şi a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Oricum, au fost respinse ca nefondate cererile inculpaţilor de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, însă decizia poate fi contestată, dosarul fiind atunci trimis la instanţa superioară.
După cum v-am informat, la data de 24 februarie 2016, procurori din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi şi ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat un număr de 39 de percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale unor persoane precum şi la sediile unor societăţi comerciale din Galaţi, Brăila, Vrancea şi municipiul Bucureşti, toate acestea cu scopul destructurării unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de peste 96 milioane de lei, respectiv peste 21,3 milioane de euro. Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2015, cei acuzaţi au emis facturi şi documente contabile prin care era atestată, în mod nereal, achiziţionarea de mărfuri şi servicii. Cei 11 inculpaţi în dosar, care au ajuns în spatele gratiilor după percheziţiile DIICOT, sunt următorii: Ciolcă Dan-Ştefan, Craiu Dan-Lucian, Surueanu Virgil, Ştergărel Constantin, Bibic Marius-Mărgărit, Băjenaru Ionel, Prună Neculai, Prună Marius-Gabriel, Zeleş Marius-Laurenţiu, Petrescu Ionuţ şi Moroianu Florentin. Ei au reuşit apoi să scape din spatele gratiilor.