Primul muzeu dedicat filmului indian va fi deschis la Bollywood | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primul muzeu dedicat filmului indian va fi deschis la Bollywood

Muzeul naţional al cinematografiei indiene se află într-o clădire elegantă situată în sudul oraşului Mumbai.
Amatorii de pelicule indiene, definite printr-o îmbinare colorată de muzică, dansuri şi cântece, vor avea ocazia să parcurgă, vizitând acest muzeu, istoria cinematografului indian, de la primele filme mute alb-negru, până la cele mai cunoscute blockbustere din ultimii ani, distribuite în cinematografele din toată lumea.
"Este vremea ca India să aibă propriul muzeu al cinematografiei. Avem arhive, dar nu şi muzee. Iar în zilele noastre, un muzeu poate căpăta viaţă datorită tehologiei şi interactivităţii", a declarat custodele muzeului, Amrit Gangar.
Situat într-un imobil cu două etaje, întins pe o suprafaţă de 560 de metri pătraţi, muzeul prezintă obiecte vechi, suvenire, înregistrări şi echipamente folosite pentru producţia de filme. Vizitatorii vor putea admira, peste numai câteva săptămâni, şi un afiş al celebrei melodrame din 1957, "Mother India", şi vor putea să asculte cântece interpretate de K.L. Saigal, considerată prima vedetă a cinematografului în limba hindi.
Muzeul nu aduce doar un omagiu cinematografiei indiene în limba hindi, ale cărei producţii sunt turnate în studiourile cunoscute sub denumirea generică de Bollywood, dar şi peliculelor turnate în alte limbi, în diferite regiuni ale Indiei. Anual, India exportă 1.500 de lungmetraje în toată lumea.
Spre deosebire de Hollywood, situat într-o regiune a oraşului Los Angeles, Bollywood nu desemnează un cartier propriu-zis, ci industria cinematografică în limba hindi, al cărei epicentru se află în Mumbai.
Studiourile indiene filmează în general în complexul "Film City", din nordul oraşului Mumbai, sau în locaţii pitoreşti din străinătate. Alte locaţii de filmare, precum studiourile "Bombay Talkies", au fost abandonate în ultimele decenii.
Pe lângă construcţia muzeului, în Mumbai au fost iniţiate mai multe proiecte pentru a omagia istoria cinematografică a oraşului. În 2012, pe o faleză din faţa Mării Arabiei a fost amenajată o "Alee a stelelor/ Walk of the Stars", după modelul celebrei "Alei a celebrităţilor/ Walk of Fame" din Hollywood.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro