La trei luni şi jumătate după ce a ocupat locul opt la Campionatul Mondial din China, naţionala feminină va disputa primul meci oficial din 2010, contând pentru calificările la turneul final al Campionatului European. Echipa antrenată de Radu Voina va evolua astăzi, la Zaporoje, cu Ucraina (ora 18.00), ambele reprezentative având câte patru puncte în această campanie.
Sâmbătă, la Buzău, tricolorele vor întâlni tot Ucraina (ora 12.00).
Lotul convocat pentru dubla manşă cu Ucraina este format din următoarele jucătoare: Paula Ungureanu, Mihaela Smedescu (ambele Oltchim Râmnicu Vâlcea) - portari; Iulia Puşcaşu, Oana Manea, Ionela Stanca, Ramona Maier, Adina Meiroşu Fiera, Cristina Neagu, Narcisa Lecuşanu, Patricia Vizitiu, Valeria Beşe (toate Oltchim Râmnicu Vâlcea), Nicoleta Dincă, Florina Bârsan Chintoan (ambele "U" Jolidon Cluj), Ada Moldovan (Dunărea Brăila), Carmen Amariei (FCK Handbold), Cristina Vărzaru (Viborg HK), Aurelia Brădeanu (Gyor ETO) - jucătoare de câmp.