Primele candidaturi validate la şefia FRF | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primele candidaturi validate la şefia FRF

Dosarele candidaţilor la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, Gheorghe Popescu, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu au fost validate, joi, de comisia FRF.
"Comisia de validare a candidaturilor la preşedinţia FRF a analizat primele trei dosare de candidatură, depuse în termenul stabilit la Secretariatul General al FRF, în vederea alegerilor ce se vor desfăşura cu ocazia Adunării Generale a FRF din ziua de 5 martie, la Casa Fotbalului. La sediul FRF s-au prezentat astăzi (n.r. - joi) domnii Gheorghe Popescu, Sorin Răducanu (ambii, personal) şi Răzvan Burleanu (prin împuternicit), toate cele trei dosare fiind validate", se menţionează pe site-ul FRF.
Al patrulea candidat convocat joi, Gheorghe Chivorchian, nu s-a prezentat, iar comisia i-a acordat un nou termen pentru vineri, la ora 11.30. Tot azi, vor fi analizate celelalte patru dosare: ora 9.30 - Vasile Avram; ora 10.00 - Marcel Puşcaş; ora 10.30 - Paul Zarna şi ora 11.00 - Octavian Popescu.
Cei opt candidaţi care s-au înscris oficial la alegerile care vor avea loc în 5 martie, ora 10.00, în cadrul Adunării Generale sunt următorii: fostul internaţional Gheorghe Popescu, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, fostul preşedinte al cluburilor Ceahlăul Piatra Neamţ, Poli Timişoara şi FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş, fostul jucător dinamovist Sorin Răducanu, profesorul universitar Paul Zarna şi fostul jucător al echipelor Dinamo şi Rapid, Octavian Popescu.
Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gheorghe Popescu.

Popescu, dispus să preia idei ale contracandidaţilor săi

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, joi, la Casa Fotbalului, că, în situaţia în care va câştiga alegerile pentru preşedinţia FRF, este dispus să preia şi să împlementeze ideile interesante din programele contracandidaţilor săi.
"Nu sunt om ranchiunos şi eu sunt în această competiţie pentru binele fotbalului. Personal nu îi cunosc pe niciunul dintre contracandidaţi, dar dacă după alegeri în programul vreunuia dintre ei se află lucruri interesante eu nu voi ezita să le preiau şi să le implementez. Pentru că până la urmă e vorba de interesul fotbalului şi nu e loc de orgolii", a spus Popescu.
Fostul fotbalist a afirmat că s-ar bucura ca la ora meciului amical România - Argentina, programat de la 21.00, în 5 martie, să fie deja instalat în funcţia de preşedinte al FRF. "Cu cât ne apropiem de data de 5 martie e normal să apară emoţiile. Profesioniştii au întotdeauna emoţii, indiferent de cât de favorit ai fi. Este o competiţie între 8 candidaţi, fiecare are şansa lui pentru că nu s-ar fi înscris dacă nu s-ar baza pe un anumit număr de voturi. Să vedem câţi rămân, pentru că deocamdată nu s-au validat toate dosarele. Ar fi extraordinar să câştig alegerile şi mi-ar fi plăcut să şi jucăm seara reeditarea meciului cu Argentina din 1994. Dar din păcate nu s-a putut acest lucru. M-aş bucura să fiu preşedinte la ora meciului României cu Argentina", a menţionat Gheorghe Popescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro