Prime grase la Interne | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prime grase la Interne

• şoferul şi secretara şefului Poliţiei Brăila, cms. şef Adrian Glugă, şefa serviciului Financiar, care ar fi şi naşa adjunctului Valentin Condruz, dar şi fratele acestuia, au fost propuşi, printre alţii, de către un lider de sindicat pentru majorări salariale pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, potrivit unei sesizări ajunse la redacţie • după ce lista a ajuns la Ministerul Afacerilor Interne pentru aprobare, au fost eliminaţi din schemă şoferul şi secretara cms. şef Adrian Glugă • reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei” au exins ancheta şi la celelalte două instituţii din subordinea MAI, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Jandarmeria Brăila, însă reprezentanţii au refuzat să ne comunice numele sau funcţia beneficiarilor primelor ministeriale, spunând că sunt date cu caracter personal • valoarea acestor sporuri se ridică până la 50% din solda/salariul funcţiei de bază

 

Rudele şefilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, angajate în cadrul instituţiei, primesc prime de excelenţă! Fraţi sau naşi, aceştia au fost propuşi, printre alţi poliţişti, pentru primele ministeriale în valoare de 30%, 40% şi, respectiv, 50% din salariul funcţiei de bază, denumite şi majorare pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale - cam aşa sună sesizarea anonimă pe care am primit-o la redacţie, recent. Trebuie menţionat faptul că aceşti bani în plus la salariu sunt acordaţi timp de 6 luni, după care sunt propuşi alţi beneficiari sau chiar aceiaşi pentru următoarele 6 luni din an. În urma sesizării primite, am extins ancheta şi la celelalte instituţii subordate Ministerului Afacerilor Interne, în speţă Jandarmeria Brăila şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, însă nu am reuşit să obţinem numele beneficiarilor, nici măcar funcţiile, întrucât “sunt date cu caracter personal”.

Lista cu poliţiştii propuşi pentru majorările salariale pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale care a ajuns la noi nu este cea finală, aşa cum ni s-a comunicat de la IPJ Brăila, ci era doar o listă cu propuneri din partea unui sindicat. De asemenea, documentul a fost postat şi pe Facebook, de un lider de sindicat, însoţit de următoarea descriere: “Lista cu primele de excelenţă la IPJ Brăila! Iată cine sunt merituoşii...Nedelcu Gabriela -şefă serviciu financiar şi naşa unuia dintre adjuncţi; Mihai Condruz – şef la proximitate şi fratele adjunctului inspectorului şef Condruz Valentin; Gheorghe Ciprian – şoferul inspectorului şef; Munteanu Paula – secretara inspectorului şef; Ştefan Done de la structura de securitate şi lider de sindicat SNAP Brăila. Oare ce merite deosebite au aceşti indivizi, câţi hoţi au prins din birou? Oare ştie vreunul cum arată un hoţ înrealitate? (…) Ruşine conducerii IPJ Brăila cum ştie să aprecieze poliţiştii care muncesc! (…) P.S.: ne vin informaţii noi! Această doamnă şefă de la financiar, NAŞA adjunctului şef IPJ, o femeie cu lăcomie, este la a doua «excelenţă» în ultimii 3 ani! Pare numai ea munceşte în tot IPJ???”.

 

Cum se acordă aceste prime ministeriale?

Reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei” au cerut mai multe detalii despre majorările salariale temporare, inclusiv criteriile după care au fost selectaţi beneficiarii. Răspunsul primit nu a cuprins, însă, şi numele poliţiştilor care primesc bani în plus la salariu, întrucât “sunt date cu caracter confidenţial”. “Majorarea de până la 50% calculată la salariul funcţiei de bază, denumită majorare pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, se acordă potrivit art. 15 din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv «(1) Pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de până la 50% calculată la solda/salariul funcţiei de bază. (2) Dreptul prevăzut la alin.1 poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator principal de credite. (3) Condiţiile de acordare a dreptului prevăzut la alin.1 se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite»“, se arată în răspunsul primit de la IPJ Brăila.

În prezent, de aceste prime ministeriale beneficiază 8 agenţi de poliţie şi 6 ofiţeri de poliţie, din structuri operative şi neoperative, din cadrul IPJ, fără însă a ni se oferi numele beneficiarilor.

Cum au fost aleşi aceştia? Potrivit răspunsului primit la solicitarea scrisă, şeful unităţii a dispus analiza activităţii din ultimele 6 luni a întregului personal subordonat. “Propunerile rezultate, motivate şi fundamentate de către şefii nemijlociţi pe unul sau mai multe criterii prevăzute în normele metodologice privind condiţiile de acordare a majorării de până la 50% din salariul funcţiei de bază s-au analizat în şedinta consiliului de conducere a unităţii, la care au participat şi persoane desemnate de către cele trei organizaţii sindicale reprezentative de la nivelul unităţii, respectiv Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor «Pro Lex» şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual precum şi reprezentantul organizaţiei profesionale Corpul Naţional al Poliţiştilor”, se menţionează în document.

Aceste majorări salariale se stabilesc în luna decembrie pentru primele şase luni ale anului viitor, respectiv în luna iunie pentru următoarele şase luni.

 

Ce înseamnă 50% din salariul funcţiei de bază

Salariul unui poliţist arată cam aşa: solda/salariul funcţiei de bază plus diverse sporuri raportate la acesta. Să luăm exemplul unui agent şef adjunct de la Poliţie: salariul funcţiei de bază înglobează salariul de funcţie 1.450 lei, salariul de grad 266 lei şi gradaţia 157 lei, rezultând suma de 2.049 lei. La aceasta se adaugă sporurile, orele de muncă de weekend, de noapte, de sărbători legale etc. Dacă acest poliţist ar fi fost cuprins în lista pentru primele ministeriale, în valoare maximă de 50%, acesta ar fi luat, lunar, 1.024 lei. Pentru toate cele şase luni ar fi un total de 6.147 lei în plus la salariu.

La jandarmi şi pompieri, situaţia este alta. Dacă un subofiţer ar primi primă ministerială în valoare maximă de 50%, acesta ar lua în plus la salariu 725 lei, adică 4.350 lei în toate cele şase luni. JandarmiişI pompierii  sunt mai “săraci”, în sensul că solda funcţiei de bază este de 1.450 lei, de sine stătătoare, fără a se adăuga vreun salariu de grad ori gradaţia, ca în cazul poliţiştilor.

Oricum, potrivit unor surse din rândul angajaţilor MAI, cu greu un agent de poliţie şi un subofiţer “prind” prime ministeriale în valoare maximă de 50%. Cei mai mulţi sunt recompensaţi cu 30%. Valoarea maximă de 50% se acordă, în general, ofiţerilor.

Nu am putut afla exact care este salariul funcţiei de bază al fratelui adjunctului Valentin Condruz, Mihai Condruz, ci salariul lunar total. Potrivit declaraţiei de avere completată în anul 2017, acesta a câştigat în toate cele 12 luni ale anului trecut 45.289 lei. Asta înseamnă un salariu de 3.775 lei lunar. Acum, după ce a fost admis pe lista pentru primele ministeriale, acesta ar câştiga pe puţin 6.147 lei în următoarele şase luni. Spunem pe puţin, deoarece este ofiţer de poliţie şi, automat, salariul funcţiei de bază este mai mare decât cel dat în exemplul de mai sus pentru un agent.

Contabila şefă Gabriela Nedelcu, naşa adjunctului Valentin Condruz, a câştigat anul trecut 63.494 lei, asta însemnând un salariu lunar de 5.291 lei, conform declaraţiei de avere. Aceasta este încadrată în structura neoperativă, fiind şefă Serviciu Financiar. Însă, ca valoare a salariului, este a doua după inspectorul şef al IPJ Brăila, fiind ofiţer de poliţie, potrivit aceloraşi surse din interiorul IPJ.

 

Şoferul şi secretara inspectorului şef nu se regăsesc în lista aprobată de M.A.I.

Am vrut să aflăm şi punctul de vedere al inspectorului şef cms. şef Adrian Glugă despre poliţiştii propuşi pentru primele ministeriale, între care se regăsesc şoferi şi rude ale altor şefi din poliţia brăileană. Ni s-a transmis că acesta este în concediu, iar lista care a ajuns în presă ar fi una cu propunerile unui sindicat şi nu cea finală. Potrivit unor surse din rândul angajaţilor, şoferul Gheorghe Ciprian şi secretara inspectorului şef Munteanu Paula au fost eliminaţi de pe lista finală aprobată la Ministerul Afacerilor Interne, în locul lor regăsindu-se un poliţist de la Însurăţei şi un altul de la BIC.

Gabriela Nedelcu, şefa Serviciului Financiar, este naşa adjunctului cms. şef Valentin Condruz, aşa cum ne-au confirmat surse din interiorul IPJ. Pe lângă aceasta, pe lista pentru sporurile ministeriale se regăseşte şi fratele adjunctului, Mihai Condruz.

Interesant de aflat este ce lucrări de excepţie sau misiuni speciale au efectuat şoferul şi secretara şefului IPJ, cms. şef Adrian Glugă, de au ajuns între propunerile pentru mărirea salarială temporară. Şi nu numai.

 

Jandarmeria şi ISU Brăila invocă legea protecţiei datelor cu caracter personal

Aceleaşi demersuri pentru obţinerea listei cu beneficiari ai primelor ministeriale plătite din bani publici am făcut şi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila. Răspunsurile primite au fost unele la modul general, fără a se oferi numele sau prenumele celor care primesc salariul mărit cu până la 50% timp de 6 luni.

Spre exemplu, la nivelul ISU “Dunărea” al judeţului Brăila, majorările au fost acordate astfel: pe semestrul I al anului 2017 pentru 9 cadre militare, dintre care 6 sunt ofiţeri şi 3 subofiţeri, iar pe semestrul al II-lea al anului 2017, 8 cadre militare, dintre care 4 ofiţeri, 1 maistru militar şi 3 subofiţeri.

Jandarmeria Brăila este însă şi mai “zgârcită” în informaţii privind beneficiarii. Şi la nivelul acestei instituţii există legături de rudenie între şefi şi alţi câţiva angajaţi, potrivit declaraţiilor de avere făcute publice pe site-ul Jandarmeriei. “În semestrul I al acestui an, 6 cadre militare au primit acest spor, care s-a acordat în conformitate cu Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Pentru semestrul II al anului în curs, nu s-au stabilit încă modalităţile de acordare al acestui spor salarial”, se arată în răspunsul primit de la IJJ Brăila.

Reprezentanţii celor două instituţii care se ocupă de relaţia cu mass-media au refuzat să dea alte detalii, nici măcar funcţiile ocupate de către beneficiari, tocmai ca aceştia să nu poată fi identificaţi, invocând Legea 677/2001, dar şi ordinul MAI în baza căruia se acordă sporurile, care este “secret”. Asta deşi art. 8 din Legea 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi liberă circulaţie a acestor date spune că “Prelucrarea codului numeric personal sau altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă: a) persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro