Primarul, suparat pe brailenii nehotarâti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul, suparat pe brailenii nehotarâti

Aurel Simionescu considera ca apropierea alegerilor creeaza tensiuni pe toate planurile. Mai exact, primarul a vorbit, recent, despre solicitarile brailenilor în legatura cu diverse actiuni si problemele care se pot naste plecând de la acestea. Facând referire, printre altele, si la scandalul iscat de la taierea plopilor din cartierul Viziru, edilul-sef si-a exprimat nemultumirea vizavi de nehotarârea unora dintre cetateni. "Exista, în momentul de fata, o efervescenta în a solicita diverse lucruri sau lucrari care sa se întâmple. Dar aceasta vine de foarte multe ori din partea unor persoane singulare, sa spunem asa. Eu am dat crezare atunci când au venit si au spus - «toti locuitorii de pe strada Crinului doresc ca macar sa se întâmple putin si la noi si dupa aceea, când o sa venim cu canalizarea, sa se faca treaba» si când am ajuns pe strada Crinului, de fapt, majoritatea nu dorea sa se întâmple lucrul ala. «Stiti, dorim ca plopul sa fie taiat», dar când ne ducem sa taiem plopul de la Viziru 3 constatam ca cetatenii nu vor sa fie taiat pentru ca la etajele 3 - 4 face umbra", a spus indignat Simionescu. Tot la acelasi capitol primarul a spus ca se regaseste si problema locurilor de parcare. "Daca facem parcare, cei care au masini sunt bucurosi, dar cei care n-au masini vor spatiu verde, iar cei care au copii vor sa se faca locuri de joaca în acelasi spatiu. Pasiunile se nasc acum repede, ca sunt alegerile, dar va trebui sa vedem cu mai multa liniste si mai mult discernamânt ce se doreste si în ce masura solicitarea respectiva este una acceptata de majoritatea locuitorilor din acea zona. De exemplu, pe unii îi deranjeaza puful de la plopi, dar altii spun ca le tine umbra... Sunt lucruri care în perioada aceasta tind sa se acutizeze, dar în principiu reactia noastra va trebui sa fie putin mai nuantata", a încheiat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro