Mergi la conţinutul principal

Primarul Simionescu vrea să sancţioneze firmele de deszăpezire

Primarul Aurel Simionescu este nemulţumit de felul cum s-a desfăşurat deszăpezirea în municipiul Brăila şi le atrage atenţia firmelor implicate în această activitate că plata finală se va face în funcţie de eficienţa cu care a acţionat fiecare utilaj în parte. "Nu sunt mulţumit de modul în care s-a făcut deszăpezirea. Bine, putem să despărţim lucrurile - pe anumite sectoare sunt mulţumit, pe altele nu. Şi asta pentru că, pe de o parte, au fost nişte condiţii obiective, a plouat foarte mult înainte şi când a căzut zăpada s-a lipit şi a fost greu să o desfacă, de asemenea a fost şi gerul. La partea cealaltă - nu mi s-a părut în regulă intervenţia în anumite zone cu utilaje care nu erau adecvate pentru situaţia ca atare. Acele tractoare cu lamă, care au bandă jos de cauciuc, sunt foarte bune de intervenit în condiţiile în care este o zăpadă afânată. Atunci o iau şi o dau în lateral. În momentul în care a îngheţat stratul respectiv de zăpadă sau s-a bătătorit datorită traficului, eficienţa acelor tractoare este scăzută. Atunci, în spaţiul respectiv trebuie intervenit cu altceva, în speţă, cu lamă metalică, cu utilaje mai grele, vole, etc.", a declarat Simionescu, ieri, în cadrul conferinţei de presă săptămânale.
Întrebat ce notă le-ar acorda firmelor de deszăpezire, edilul-şef a răspuns că prestaţia acestora se ridică la 7, maxim 7,5, însă la acelaşi nivel va fi şi facturarea serviciilor prestate.
"Am fost atent la factură ca şi procent. S-a făcut o vizualizare a tuturor străzilor cu echipe şi s-a spus: «Cum arată Călăraşiul?», arată de 95%. Ei, atât va fi şi factura! Facturile în mod normal sunt legate de timpul în care ei lucrează. Dar ora de funcţionare trebuie să fie cu utilaj adecvat la ceea ce e pe jos. Atunci, dacă eu am muncit 8 ore şi rezultatul meu este cel care este, calculăm nota de plată. De exemplu, Bulevardul Independenţei trebuia să fie negru. Cum este? «Aşa şi aşa». Cât are? «75%». Ei, atunci voi aţi muncit de 75%. Asta e viaţa!", a explicat primarul modul cum se va proceda la împărţirea banilor.
Trebuie remarcat, totuşi, faptul că edilul-şef s-a referit la artere principale, gen Calea Călăraşilor sau bulevardul Independenţei, pe care se poate circula destul de bine la ora actuală. Dacă ar lua în calcul cum arată străzile secundare, din cartiere precum Chercea, Brăiliţa, Lacu Dulce sau Radu Negru, Simionescu ar trebui să-i sancţioneze serios pe cei care s-au ocupat de deszăpezire. Asta deoarece pe multe dintre aceste străzi s-a acţionat târziu, după ce zăpada deja se bătătorise, astfel că pe carosabil s-au format făgaşe îngheţate, ce reprezintă un pericol atât pentru traficul rutier cât şi pentru pietoni.

O să se care zăpadă din municipiu, dar în week-end, când se mai încălzeşte

În ceea ce priveşte mormanele de zăpadă formate la intersecţii sau de-a lungul străzilor pe unde au trecut utilajele cu lamă, primarul Simionescu a declarat că, la sfârşitul acestei săptămâni, se va căra o parte din acest surplus în afara municipiului. "O să încercăm să mai cărăm din munţii de zăpadă, ca să eliberăm intersecţiile ca şi vizualizare. Dar asta o discutăm sâmbătă şi duminică. Atunci mi-am propus să facem o treabă din aceasta, pentru că şi traficul ar trebuie să fie puţin mai lejer, iar temperatura mai ridicată", a precizat primarul.
După cum se ştie, pe raza municipiului Brăila operaţiunile de deszăpezire sunt executate de cele trei firme de salubrizare - RER, Braicata şi Eco. Ca să îşi completeze parcul auto, acestea mai închiriază utilaje şi de la terţe firme. În principiu, plata se face pe ora de funcţionare a fiecărui utilaj însă, după cum a precizat primarul Simionescu, se va ţine cont şi de felul cum au acţionat utilajele în cauză. Asta după ce, de foarte multe ori, brăilenii au reclamat faptul că anumite utilaje patrulează prin oraş cu lama ridicată, fără a îndepărta efectiv zăpada de pe carosabil.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro