Bicicliştii brăileni pot pedala de acum "liniştiţi", graţie unei piste de doar 450 de metri pe care municipalitatea a propus-o drept soluţie pentru rezolvarea problemei traficului în parc. Deşi pentru mulţi ar putea părea o glumă, ieri, în Parcul Monument, a avut loc inaugurarea acestei alei recondiţionate, care ar trebui să servească pe post de pistă pentru biciclişti, precum şi amatorilor de jogging sau celor care preferă mersul pe role. Este vorba despre aleea din spatele fostului restaurant Kiseleff care se întinde până la stadionul de atletism şi care, potrivit primarului Aurel Simionescu, ar trebui să vină ca o soluţie la eliberarea traficului pietonal în parc. "Astăzi va avea loc o manifestare a copiilor pentru că noi am refăcut o alee care era de la fostul restaurant Kiseleff prin spate, până la stadionul de atletism şi vine în dreptul stadionului mare. Am asfaltat-o, am marcat-o.Vor fi cu trotinete, biciclete, role, etc. Cu ocazia asta am curăţat şi partea de alee, dincolo de gard să spunem aşa, am aşezat-o pentru că s-a turnat asfalt, s-a tăiat, s-a făcut curăţenie. Sper că spaţiul ăla o să fie folosit pentru ceea ce înseamnă alergare, bicicletă, trotinetă şi alte lucruri de genul ăsta. Pentru că există o discuţie din asta «ce să caute cu bicicleta prin parc?». Nu se pot plimba unii pe alee că vin alţii cu bicicleta. Am amenajat spaţiul acesta, are în jur de 450 de metri, se pot plimba cu bicicletele şi cu toate celelate, role, trotinete etc", a declarat Simionescu.