• Marian Dragomir a declarat, recent, că nu putea rezilia contractul cu firma omului de afaceri Mircea Andreev înainte de termen, pentru că ar fi fost acuzat de abuz • în cazul în care “APAN Motors” va da în judecată Primăria, edilul-şef susţine că nu îşi face probleme în privinţa câştigării în instanţă
Ideea că omul de afaceri Mircea Andreev ar putea să dea în judecată Primăria pentru rezilierea contractului în privinţa investiţiei care fusese programată pe terenul fostei unităţi militare de la “Caporal Muşat”, nu îl sperie pe primarul Marian Dragomir. Acesta s-a arătat extrem de sigur de victorie în cazul în care se va ajunge la proces.
Edilul-şef a comentat situaţia în cadrul celei mai recente conferinţe de presă, făcând precizarea că toţi partenerii municipalităţii au drepturi, dar şi obligaţii contractuale pe care trebuie să le respecte, lucru care nu s-a întâmplat în cazul investiţiei promise de “APAN”.
“Primăria Municipiului Brăila impune respectarea tuturor contractelor celor care ne sunt parteneri. În cazul în care aceştia nu îşi respectă contractul, bineînţeles că există clauze de reziliere. Dacă societatea respectivă va alege calea instanţei cu siguranţă va pierde la final şi va plăti mai mult”, a declarat Dragomir.
Mai mult, sursa citată a apreciat că un posibil proces a fost luat în calcul încă din momentul blocării investiţiei, însă nu s-a putut purcede la rezilierea contractului, tocmai pentru a creşte şansele de victorie a municipalităţii.
“Rezilierea nu a putut avea loc decât la data la care s-a finalizat contractul. Dacă această reziliere ar fi avut loc mai devreme, Primăria Municipiului Brăila ar fi pierdut într-un eventual proces. Erau nişte termene foarte clare până la care trebuiau să îşi îndeplinească obligaţiile. Dacă noi am fi procedat anticipat, pe lângă un abuz al primarului am fi avut şi un dosar penal”, a conchis edilul-şef.
Pe 18 decembrie 2016 s-a dat gongul final
Reamintim că, Primăria Brăila a emis notificarea privind rezilierea contractului de concesiune în baza căruia investitorul privat “APAN” a preluat terenul de la fosta unitate militară. Firma care aparţine familiei Andreev, trebuia să ceară autorizaţie de construire până pe 18 decembrie 2016, lucru care nu s-a mai întâmplat. Viceprimarul Alexandru Jantea le-a transmis, recent, redactorilor “Obiectiv - Vocea Brăilei” că a demarat procedura de reziliere a contractului, cu precizarea că, în prealabil a emis o serie de somaţii pe adresa investitorului, iar acum o notificare privind acţiunea întreprinsă de municipalitate.
La rândul său, omul de afaceri Mircea Andreev a punctat că nu are cunoştinţă despre notificarea venită din partea Primăriei privind rezilierea contractului. De asemenea, acesta a afirmat că şi “APAN” a trimis adrese către Primărie în care a prezentat o serie de probleme pe care le-ar fi întâmpinat în cadrul proiectului. Andreev a susţinut că totul a pornit de la un furt care a avut loc la fosta unitate militară de la «Caporal Muşat», iar clădirile ce urmau a fi reabilitate au rămas fără structura de rezistenţă. Cu alte cuvinte, afaceristul susţine că vina pentru împotmolirea lucrărilor ar aparţine autorităţii locale, care nu a asigurat paza spaţiului respectiv. Cel mai probabil, conflictul dintre cele două părţi va fi soluţionat în cele din urmă în instanţă.